Geofizicianul Charles Francis Richter este cel de numele căruia se leagă Scara Richter pentru măsurarea magnitudinii cutremurelor,
A beneficiat de o excelentă educaţie. Bunicul său l-a trimis la un liceu pregătitor asociat Universităţii California de Sud.
Şi-a continuat studiile la Universitatea din Stanford, luându-şi licenţa în fizică în 1920, apoi la Institutul de Tehnologie din California, unde a obţinut doctoratul în 1928. Din acest moment a devenit interesat de seismologie, de studierea cutremurelor şi a undelor pe care le produc acestea.
Scara Richter
I s-a oferit un post în cadrul Laboratorului de Seismologie din Pasadena, California. Aici a lucrat alături de Beno Gutenberg, studiind cutremurele în vederea stabilirii unui instrument de măsurare a intensităţii şi de comparare a acestora.
Astfel, în 1935, cei doi au elaborat cea mai cunoscută scară de magnitudine – Scara Richter (notată cu ML), o scară logaritmică, conform căreia, magnitudinea unui cutremur este „logaritmul în baza 10 al amplitudinii maxime a undei seismice (măsurate în miimi de milimetru), înregistrate pe un seismograf standardizat (Wood Anderson) la o distanţă de 100 km de epicentrul cutremurului”.
Scara Mercalli
Înainte de elaborarea scării lui Richter privind magnitudinea cutremurelor, singura modalitate de a evalua un cutremur era Scara Mercalli dezvoltată în 1902 de preotul şi geologul italian Giuseppe Mercalli. Aceasta era o scară descriptivă ce clasifica cutremurele de la 1 la 12, definită în termenii pagubelor produse clădirilor şi formei de răspuns a populaţiei.
Aceşti termeni au restricţionat folosirea acestei măsurători a cutremurelor în zonele populate, scara devenind relativă faţă de tipul tehnicilor şi materialelor folosite la construcţia clădirilor.
Elementary Seismology
În 1941, Richter şi Gutenberg au scris o lucrare, intitulată „Seismicitatea Pământului”. Ediţia revizuită şi publicată în 1954 este considerată standardul de referinţă, în domeniu.
Charles Richter şi-a petrecut întreaga sa viaţă lucrând în cadrul Institutului de Tehnologie din California. Aici a devenit, în 1952, profesor de seismologie. El a predat şi şi-a continuat cercetările în acelaşi timp. A fost bursier Fulbright în cadrul Universităţii din Tokyo, între 1959-1960. S-a retras din activitate în 1970.
În 1958, Richter a publicat lucrarea „Elementary Seismology”, care avea la bază prelegerile pe care le-a predat studenţilor de la Cal Tech şi cei zeci de ani de studiu asupra cutremurelor.
Mulţi oameni de ştiinţă au considerat că lucrarea este cea mai mare contribuţie a lui Richter, deoarece acesta nu a publicat niciodată multe lucrări ştiinţifice în reviste de specialitate.
„Elementary Seismology” conţine descrieri ale cutremurelor istorice majore, tabele şi diagrame, dar şi subiecte care variază de la natura mişcării cutremurului până la asigurarea de cutremur şi construcţia clădirilor.
S-a opus clădirilor cu peste 30 de etaje
S-a implicat în ingineria seismică prin promovarea unor coduri eficiente de construire a clădirilor şi de instruire adecvată pentru persoanele care trăiau în zonele de cutremur.
S-a opus construirii clădirilor mai mari de 30 de etaje şi a atras atenţia asupra îmbunătăţirilor aduse acestora, catalogându-le potenţial periculoase. Totodată, şi-a adus contribuţia la stabilirea Sistemului seismic de supraveghere din California de Sud, o reţea de instrumente folosite nu numai pentru a urmări intensitatea şi originea cutremurelor, dar şi pentru a cartografia frecvenţa acestora.
Charles Richter a murit la 30 septembrie 1985, la Pasadena, California, în urma unei boli de inimă.
Sursa: Agerpres
