Din avion toate țările arată la fel. Germania, Spania, cine le deosebește, doar privind de deasupra norilor, prin hubloul avionului. Din câți oameni sunt în Germania, tocmai cu ăsta se certase. Cu Adolf!
Strângea în mână plicul cu misiunea pe care o avea. Câteva cuvinte, fără multe explicații. La început a crezut că merge în zona controlată de Franco. Acum vede că ordinul e să ajungă dincolo de liniile inamice, să spioneze. Pe unde or fi? Se uită din nou pe geam, sperând să găsească un indiciu, cât de mic despre locul unde se află. Nimic. Ăștia vor să-l omoare. Din câți oameni sunt în Germania… tocmai cu Adolf!
Atunci, pilotul i-a spus că trebuie să aterizeze forțat. A înțeles că e condamnat la moarte. Când avionul și-a deschis ușa, a dispărut în întuneric. Fugea pentru viața lui, gândind pentru a mia oară: ”Tocmai cu Adolf!”.
Când ți se face o farsă și autorii ei sunt Adolf Hitler și Joseph Goebbels, singura soluție pentru a scăpa cu viață este să fugi. Așa a făcut și eroul poveștii noastre de azi. Din Germania, de pe un aeroport de lângă Leipzig, el ajunge în Anglia, trece apoi prin două lagăre de prizonieri și, după 5 ani, în 1942, este preluat de americani. Ajunge consilierul lui Franklin Roosevelt.
De fapt, povestea noastră are legătură cu personajul care a scăpat cu greu cu viață după farsa lui Hitler și cu perioada petrecută în custodia americanilor. Numele său era Ernst Franz Sedgwick Hanfstaengl, dar în notele OSS, strămoșul CIA în timpul războiului, era notat ca ”dr.Sedgwick”.
Povestea acestuia este fascinantă. S-a născut în Germania, în 1887, dar familia sa s-a mutat în SUA. A absolvit Harvard- ul, de aici avea să-i vină porecla de ”Nazistul de la Harvard”, dar, în 1922, ajunge din nou în Germania. La rugămintea atașatului militar al Ambasadei SUA, îl cunoaște pe tânărul Adolf Hitler.
Erau cam de aceeași vârstă, Sedgwick era cu doi ani mai mare, amândoi erau fascinați de revoluțiile sociale și politice, așa că între cei doi se leagă o prietenie care avea să țină 11 ani. Mult, dacă ne gândim că e vorba de Hitler.
Prietenia dintre ei s-a întărit în anii cât Hitler a fost la închisoare (1923 și 1924, după lovitura eșuată de la Munchen) și a continuat după ce Sedgwickk a ajutat la tipărirea cărții ”Mein Kampf”. În timp, pe lângă faptul că i-a devenit confident lui Hitler și companionul care îl delecta serile cântându-i la pian, americanul a primit și câteva funcții oficiale.
În 1933, după o neînțelegere cu Joseph Goebbels și după o serie de mâncătorii între favoriții englezi și americani care populau menajeria din jurul proaspătului Cancelar, Sedgwick este concediat. În 1937, era complet marginalizat. Vestea că Hitler îi dă o misiune în Spania a sunat ca o sentință de condamnare la moarte.
Ajuns în SUA, sursa ”dr. Sedgwick” va fi folosită de americani în cadrul unei operațiuni ample a serviciilor secrete aliate. Obiectivul acțiunii era realizarea unui portret cât mai complet al Fuhrer-ului. Totul s-a concretizat într-o lucrare de peste 800 de pagini, în care au fost angrenați psihologi, psihiatri, spioni capturați, fugari din Germania nazistă.
Documentul pe care îl prezentăm astăzi este nota cu informațiile culese de agentul Henry Field de la ”dr. Sedgwick” despre Adolf Hitler și Heinrich Himmler, însumând 96 de pagini. Dintre acestea, 68 sunt cu amintirile directe ale fostului confident despre Hitler.
Ele sunt structurate pe capitole, familie, educație, scris de mână, lecturi, reacția la zgomote, apariții publice, discursuri, defecte de vorbire, mâncărurile preferate, băuturile, filmele, spectacolele, muzica ascultată acasă. Orice amănunt era atent strâns, contabilizat și apoi folosit în concluzii.
Normal, ”viața sexuală” ocupă un loc important în informațiile culese de specialiștii în debriefing. În urmă cu puțin timp, când CIA a desecretizat acest set de documente, capitolul respectiv a făcut furori, pentru că Adolf Hitler este acuzat, explicit, că ar fi avut înclinații homosexuale. ”Acuzat” este termenul potrivit perioadei, pentru că, acum 60 de ani relațiile homosexuale erau pedepsite penal.
Așa cum veți vedea, presupusul partener sau, mai degrabă, obiect al fanteziilor sexuale este bănuit a fi Rudolf Hess, cel care avea să ajungă numărul doi în Partidul Nazist, ultimul criminal de război care a murit în închisoare, în 1987. Hess și Hitler fuseseră împreună în închisoare și de aici ”dr. Sedgwick” țese povestea.
Întrebarea care se pune este: câtă bază putem pune pe conținutul acestui document, în condițiile în care este realizat exclusiv pe mărturia unui dușman de moarte al lui Adolf Hitler, chiar dacă timp de 11 ani acesta i-a fost una dintre cele mai apropiate persoane?
Reproducem câteva fragmente din această relatare-fluviu.
”Creierul unui bun catolic”
Religia. Hitler crede în metoda Bisericii Catolice, care știe cum să construiască o lume mentală, prin repetarea periodică și constantă pe parcursul unui an bisericesc a unor pasaje din Scriptură. Aceasta conducea la transformarea unor capitole întregi în sloganuri care se întipăresc în creierele ascultătorilor.
Creierul unui bun catolic este atât de bine aprovizionat cu sloganuri încât reacția la orice experiență este practic automată.
Anti-creștinismul său (al lui Hitler n.n.) totalitar i se datorează influenței lui Hess-Rosenberg, din timpul încarcerării. Timp de zece ani după ce Hitler a fost eliberat din închisoare nu a existat nici măcar o manifestare a acestui sentiment, până la numirea lui Rosenberg, în 1934, ca inspector superior pentru educația spiritual- politică a tineretului german. În acea zi Hitler și-a smuls masca pe care o purtase până atunci. A decis să renunțe la simbolurile creștine ale lui Richard Wagner ca și la ”Estetica creștin-conservatoare” a lui H.S. Chamberlain.
Metamorfoza de la Langsburg
Ciudata schimbare pe care o observasem la Hitler după eliberarea de la Landsberg, la Crăciunul din 1924 (imediat după eliberarea din închisoare n.n.) , a devenit, gradat, tot mai clară pentru mine. A stat acolo cu Roehm și Hess și a devenit foarte intim cu amândoi. Tânărul Hess mai ales era permanent în gândurile sale. ”De-aș putea să-l scot de la Landsberg” obișnuia să spună ”Hesseruț (Hesserl, în original n.n.) al meu”. ”Nu pot uita cum i s-au umplut ochii de lacrimi când eu am părăsit fortăreața. Bietul băiat.”
Când l-am vizitat pe Hitler în fortăreață am observat că el și Hess se tutuiau, dar este curios că după eliberarea lui Hess, în 1926, el a renunțat la apelativul ”tu” și i se adresa lui Hitler întotdeauna cu ”Mein Fuhrer”. De fapt, Hess este cel care, în mod conștient, a început să construiască echivalentul cultului Ducelui din Italia. Asta le displăcea membrilor vechi ai partidului care continuau să folosească apelativul mai familial ”Herr Hitler” când i se adresau. Asta este și perioada în care admirația lui Hitler pentru Mussolini atinge apogeul.
În acțiunea de a traduce cultul Ducelui Mussolini în cel al ”Cultului Mein Fuhrer” Hess a încercat, cu un evident succes, să îl impresioneze pe Hitler cu teoriile geopolitice emise de studiul generalului profesor Max Haushofer. Printre aceste teorii cel mai important leitmotiv este poziția centrală rezervată Imperiului japonez și potențialul de putere niponă în Oceanul Pacific. Pentru Haushofer viitorul secolului al XX-lea urmează să fie marcat de expansiunea japoneză.
Un alt factor a cărui origine este evident în perioada petrecută la închisoarea Landsberg este că, în acea perioadă de izolare și privațiuni sexuale, a început să se cristalizeze o afinitate cu Hess care mie mi se pare că se învecinează cu atracția sexuală.
”Domnișoara Anna”
După asasinarea lui Roehm (30 iunie 1934) când am aflat că porecla lui Hess în mediile homosexualilor era ”Fraeulein Anna (Domnișoara Ana) ” și că era de notorietate că participa la baluri costumat în femeie, gândul m-a dus cu zece ani în urmă, la anii petrecuți în Landsberg. Abia atunci, unele trăsături întâmplătoare, greu de observat, miau atras atenția. Atunci – după asasinarea lui Roehm – anumite frânturi de informații care au ajuns la mine m-au făcut să-l privesc pe Hitler ca pe tipul de bărbat cu aplecări sado-masochiste și cu o înclinație homosexuală. Când, în martie 1937, i-am arătat lui Jung (Carl Gustav n.n.) o mostră din scrisul lui Hitler, acesta mi-a spus sec: ”În spatele acestui scris recunosc caracteristicile tipice ale unui bărbat cu instincte primare feminine.”
Viața sexuală
Perioada vieneză. Șederea lui Hitler la Viena a început în 1909. Atunci a luat pentru prima oară contact cu prostituția metropolitană. Citind printre rândurile din ”Mein Kampf” primul volum a fost dictat de Hitler în perioada de încarcerare n.n.) poți deduce faptul că în acea perioadă ar fi fost infestat cu o boală venerică de o prostituată evreică.
Motelul pentru bărbați numit ”Maennerheim Brigittenau” din Viena avea, crede dr. Sedgwick, reputația unui loc unde bărbați mai în vârstă căutau tineri pentru plăceri homosexuale (această informație i-a fost oferită dr. Sedgwick în 1938 de un membru al fostului regim Dollfuss, domnul von Seidler, care acum este în SUA).
Este credibil că astfel de bătrâni amatori și gigolo tineri i-au devenit familiari tânărului Adolf ceea ce ar explica relativa lipsă de dezgust față de ei până în prezent.
În timpul ”perioadei vieneze”, domnișoara Brigid Hitler a declarat că Adolf Hitler s-a văzut destul de mult cu infractorul Alois II, fratele său vitreg, care vagabonda prin Viena. În opinia doctorului Sedgwick, este puțin probabil ca Hitler să se fi angajat într-o relație homosexuală în acea perioadă, ci reprezintă, mai degrabă, ca și astăzi, manifestarea unui tip egocentric, un narcisist masturbic, cu pofte legate de femeile de moravuri ușoare și cu izbucniri isterice de sado- masochism.
Viață politică duală
Viața sa sexuală este duală, ca și perspectiva sa politică. Este deopotrivă homosexual și heterosexual; deopotrivă socialist și naționalist fervent; deopotrivă bărbat și femeie. Dacă adevăratul Adolf Hitler este evaziv pentru un diagnostician, există câteva fapte care demonstrează că situația sa sexuală este de neconceput și chiar disperată. Sunt bariere fizice și chiar psihice care fac imposibilă împlinirea sexuală completă.
În general, el caută o femeie pe jumătate mamă, pe jumătate iubită. Încă din 1933, el este satisfăcut estetic de adolescenți, băieți și fete. Totuși, peste toate, factorul dominant al frustrării sale este că nu a putut găsi femeia de care are nevoie în viața de toate zilele, fapt ce l-a făcut să se refugieze într-o izolare protectoare și să își dramatizeze artificial viața publică.
De exemplu, prostituatele țipătoare erau acceptate cu greu la hotelul Kaiserhof, dar erau admirate de el cu ardoare, mai ales dacă apăreau perechi sau însoțite de un bărbat. În general el ignoră o femeie singură, cu excepția situației în care el este într-o mulțime și poate trimite o ordonanță ca să îi afle identitatea.
Odată, dr. Sedgwick l-a întrebat ”De ce nu te căsătorești?”
Hitler a răspuns: ”Căsătoria nu este pentru mine și nu va fi niciodată. Singura mea mireasă este Patriamamă”. Apoi, părând că nu are legătură, a spus: ”Sunt două feluri prin care poți să judeci caracterul unui bărbat, după femeia cu care e însurat și după felul în care moare.”
