Născut în 204 d.Hr., Heliogabal se numea în realitate Varius Avitus Basianus. Străbunicul său matern, Iulius Basianus, care era și ginerele împăratului Septimiu Sever și prinț al orașului sirian Emisa (astăzi, Homs), îi lăsase moștenire funcția de Mare Preot al Zeului Soare, El Gabal sau Heliogabal, venerat în acest oraș.
După moartea împăratului Caracalla (cu care Varius era văr), pe 8 aprilie 217, toate femeile din ramura siriană a familiei imperiale, alungate de la Roma, s-au refugiat la Emisa. Erau acolo Iulia Moesa, bunica lui Heliogabal, Iulia Soaemia, mama lui, și Iulia Mammaea, mătușa lui.
Toate acestea complotau pentru a-l răsturna pe Macrinus, asasinul și succesorul lui Caracalla.
Cum, printr-un hazard genetic, Varius semăna binișor cu răposatul împărat, clanul de femei a lansat zvonul că acesta este fiul legitim al lui Caracalla.
Minciuna era grosolană, însă nici Caracalla, nici adevăratul tată al lui Heliogabal, un patrician roman numit Sextus Varius Avitus, mort de câțiva ani, nu mai erau în măsură să o contrazică.
Vechii soldați ai împăratului asasinat au crezut: „Dacă mama lui Heliogabal își mărturisește adulterul și spune că fiul ei este un bastard, înseamnă că e adevărat”, au gândit legionarii.
La căderea sa a pus umărul Macrinus însuși, care trăia în lux și în desfrâu în Antiohia, în vreme ce armatele sale se chinuiau în corturi sărăcăcioase, în pustiul sirian.
Confruntat cu o revoltă masivă a trupelor, Macrinus dă bir cu fugiții, dar este prins și executat, la fel ca și fiul său, Diadumenian.
Preotul adolescent al Soarelui este proclamat împărat de către armată și își ia numele de Marc Aureliu Antonin Heliogabal.
S-au scris rafturi de biblioteci despre peripețiile lui, care fac să pălească toate extravaganțele și atrocitățile unor Caligula, Nero sau Domițian.
De la 5-6 ani, Heliogabal a fost amantul a numeroși bărbați.
Populația Romei, care văzuse multe de-a lungul istoriei, a rămas siderată văzându-l pe tânărul împărat de 14 ani intrând gol în oraș, cu sexul erect, într-un car tras de femei goale.
Heliogabal obișnuia să presare peste mâncarea sa praf de ambră gri, un afrodisiac puternic. Își acoperea orezul cu perle, peștele cu praf de aur, lintea cu pietre prețioase, pentru ca mâncarea să arate frumos.
Uneori cerea ca toate felurile de mâncare servite la masă (și erau câteva zeci) să aibă o singură culoare: roz, purpuriu sau verde smarald.
Pentru a i se face pofta, au fost ucise 30 de scroafe de mistreț din care i s-au gătit doar vulvele și sfârcurile.
Se dădea în vânt după tocăniță din limbi de privighetori sau de papagali, ori din creste de cocoși smulse de la păsările vii. Își hrănea fiarele sălbatice de la circ cu papagali, iar câinii cu foie gras.
Într-o zi, oaspeții săi au avut surpriza să descopere în farfurii capete de struți din care au fost obligați să extragă și să mănânce creierele. Pentru acea ocazie, au fost masacrați 600 de struți.
Adora să arunce argintăria pe fereastră în timpul ospețelor.
S-a căsătorit cu Marea Vestală și a înlocuit senatorii cu femei.
La Colosseum a organizat un spectacol grandios, la care, pentru a-și dovedi marea dragoste pentru romani, s-a oferit să fie sodomizat de toți spectatorii care ar fi fost amatori.
Heliogabal umbla mereu având asupra sa un pumnal de aur, un șiret de mătase și o fiolă cu otravă, pentru a avea de ales, în caz că ar fi trebuit să se sinucidă. În plus, poruncise ca toată curtea să fie pavată cu porfiră, pentru a se arunca de la etaj.
Avea dreptate să se teamă, dar pregătirile de sinucidere nu îi vor folosi.
Armata și garda pretoriană sfârșesc prin a se revolta în 222. Heliogabal fuge refugiindu-se la latrine. Este prins acolo gol.
Asasinii, după cum spune Montaigne, „l-au sufocat băgându-i pe gât buretele cu care romanii se spălau la dos”. I se taie organele sexuale și se încearcă înfundarea corpului său într-o gaură de canal. Nu a încăput.
Atunci este dus și aruncat în Tibru, în Cloaca Maxima. Mama lui este și ea masacrată de garda pretoriană, în același timp cu fiul său.
