Ministrul grec al culturii, Lina Mendoni, a asistat la o ceremonie care s-a desfăşurat la bordul unui vas şi în apă, cu participarea mai multor scafandri.
Situl, aflat în apropiere de mica insulă Peristera, din largul insulei Alonissos, va fi deschis amatorilor de scufundări între 3 august şi 3 octombrie, în timp ce turiştii care nu practică acest sport vor avea acces la o vizită virtuală la un centru de informaţii din Alonissos.
Mii de amfore intacte
„Această epavă zace la o adâncime de 21-28 de metri adâncime în apropiere de ţărmul insuliţei Peristera şi conţine între 3.000 şi 4.000 de amfore”, a declarat postului Skai TV Maria Agalou, preşedinta consiliului municipal Alonissos, potrivit Agerpres.
Acest vas transportând mii de amfore ce conţineau vin s-a scufundat în Marea Egee în anul 425 înainte de Hristos, în nordul Greciei, fiind surprins de o furtună în timpul unei traversări între insula Skopelos şi Alonissos, a declarat postului Ert TV directoarea departamentului de antichităţi submarine, Pari Kalamara.
„Numărul amforelor relevă dimensiunea ambarcaţiunii. Era o navă mare”, a precizat ea.
Amforele, majoritatea intacte, au fost descoperite de un pescar în 1985.
„Oferim umanităţii acest Partenon al naufragierilor”, a declarat la rândul său Kostas Agorastos, guvernatorul Tesaliei, regiune din care face parte insula Alonissos.
Potrivit Ert TV, două grupuri de amatori de scufundări britanici sunt aşteptaţi luni pentru a descoperi situl din Peristera.