Cele trei state baltice și Georgia nu aderă la noua construcție. În anii următori, celelalte republici se vor retrage la rândul lor, tentate de perspectiva de a nu mai trăi în umbra Moscovei.
Doar cu zece ani în urmă, URSS încă făcea să tremure lumea, amintește un documentar Herodote. Armata se se lupta în Afganistan și ultimul „țar roșu” își îndrepta rachetele nucleare către Occident.
Însă, alegerea la Roma a unui suveran pontif din blocul comunist, polonezul Karol Vojtyla, papa Ioan Paul al II-lea, zdruncină puterea sovietică.
Invocându-i numele, muncitorii polonezi clatină regimul comunist de la Varșovia.
La Washington, președintele Ronald Reagan angajează Statele Unite într-o aprigă cursă a înarmărilor, botezată „Războiul Stelelor”, după un film celebru, cu intenția declarată de a sufoca puterea economică a URSS, incapabilă să facă față unui asemenea ritm de investiții militare.
Regimul de la Moscova este forțat să facă pași înapoi, unul după altul. Este nevoit să accepte concesii în chestiunea rachetelor cu rază medie de acțiune, a Afganistanului ori a Poloniei.
Pe 13 mai 1985, reformatorul de 54 de ani Mihail Gorbaciov este ales secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, adică liderul țării.
Dându-și seama că URSS se îndreaptă spre colaps, declanșează o serie de reforme spectaculoase pentru acea perioadă. Cuvinte precum „perestroika” (reformă sau restructurare) și „glasnost” (transparență) devin faimoase în toată lumea și se răspândesc cu rapiditate în blocul comunist.
Este însă prea târziu pentru colosul cu picioare de lut să mai fie reparat. Catastrofa nucleară de la Cernobîl (26 aprilie 1986) și insolența unui tânăr pilot german care aterizează în Piața Roșie din Moscova (28 mai 1987) sunt cele mai elocvente demonstrații.
Zidul Berlinului cade pe 9 noiembrie 1989.
Focul libertății cuprinde apoi mica republică sovietică a Lituaniei, apropiată de Polonia prin istoria, cultura și religia catolică. Lituanienii, conduși de Vitautas Lansbergis, un profesor de muzică, încep să vorbească deschis de independență și de democrație. Parlamentul din Vilnius proclamă unilateral independența Lituaniei pe 11 martie 1990.
Mihail Gorbaciov își continuă reformele și este reales în fruntea URSS pe 14 martie 1990, primind și premiul Nobel pentru Pace pe 6 iunie 1990.
Structurile federale ale URSS crapă după modelul întregului bloc comunist. Pe 12 iunie 1990, primul Congres al Poporului al Republicii Socialiste Federative Sovietice Ruse adoptă o Declarație privind Suveranitatea de Stat a republicii Rusia.
Era al doilea atentat la integritatea URSS, după independența Lituaniei, în numai patru luni.
Deși votul rămâne fără consecințe practice, el va fi considerat ca actul de emancipare al noii Rusii, iar 12 iunie devine din 1994 ziua națională a acestei țări.
În ianuarie 1991, trupele sovietice intră în Lituania. În capitala Vilnius, pe 13 ianuarie, ele încearcă să cucerească turnul televiziunii. Lituanienii rezistă. Se înregistrează 14 morți.
Pe 19 august 1991, la Kremlin, conservatorii comuniști încearcă să-l răstoarne pe Gorbaciov, dar sunt învinși grație inițiativei unui lider necunoscut pe atunci, Boris Elțîn, care mobilizează masele. Acesta va fi ales președinte al Rusiei peste două luni.
Gorbaciov nu mai stăpânește evenimentele, iar puterea intră pe mâna lui Elțîn.
Pe 25 decembrie 1991, de Crăciun, la patru zile după ce a semnat certificatul de deces al URSS, la Alma-Mater, Mihail Gorbaciov își anunță demisia într-un discurs emoțional de zece minute și părăsește definitiv Kremlinul.
