Genocidul armean – Povestea uitată din cutia de pantofi

 

„Doar pământul ne va veni în ajutor”, una dintre puținele mărturii contemporane despre marșurile morții, a fost descoperită în 2014 de către nepoata autoarei, Serpouhi Hovaghian.

Este vorba de un carnețel găsit din întâmplare de actrița franceză Anny Romand într-o cutie de pantofi, unde fusese uitat aproape un secol.

Astfel, jurnalul lui Serpouhi Hovaghian (1893-1973), bunica actriței și supraviețuitoare a genocidului armean, a ieșit din nou la lumină.

Intitulată „Doar pământul ne va veni în ajutor”, această mărturie a fost publicată pe 29 aprilie de către Biblioteca Națională a Franței (BnF).

Carnetul lui Serpouhi Hovaghian, pe atunci tânără mamă a doi copii, este unic în felul său, „una dintre rarele mărturisiri cunoscute până acum ale unei victime care nu este posterioară genocidului”, explică în prefață istoricul Raymond Kévorkian.

Este unic deoarece povestește periplul infernal al acestei mame pe 144 de pagini și are un deznodământ fericit.

„L-am găsit în 2014 într-o cutie de pantofi, când m-am decis să fac ordine în lucrurile unchiului meu, decedat în 2008. Bunica mea nu a vorbit niciodată despre asta. Fiul ei cu atât mai puțin, el refuza să abordeze vreodată acest subiect”, povestește Anny Romand.

Acest fiu, Jirair, are o poveste traumatizantă. Orfan de tată, purtat la patru ani în brațe de mama lui, care se mută dintr-un refugiu într-altul pentru a scăpa de la moarte, este abandonat la un moment dat de mamă la niște țărani turci, fără îndoială cu speranța că îl va regăsi într-o zi.

„M-am despărțit de Jirair al meu”, scrie Hovaghian în primele pagini, în iunie 1916. „În ce situație disperată trebuie să ajungă cineva pentru abandona copilul, și încă criminalilor sângeroși care ți-au omorât mamele, surorile, frații și soții în cele mai cumplite chinuri.”

Carnetul este redactat în limba armeană, franceză – pe care o învățase în Palestina, și greacă – obișnuită în acea perioadă în Anatolia.

Jurnalul relatează atrocitățile trăite, dar și sentimentele unei femei cultivate, care se luptă pentru supraviețuirea sa.

„O, ce viață! Vine cineva, tu fugi sus, te ascunzi în cotlonul cel mai nelocuit pentru a nu fi văzută, inima ta este mereu în alertă.”

Serpouhi Hovaghian va reuși în cele din urmă să se refugieze în Franța. Va locui ca apatrid la Marsilia până la moarte. Își va regăsi fiul abandonat într-un orfelinat turc, după război.

„Bunica mea este cea care m-a crescut până la vârsta de 12 ani, și îmi povestea multe dintre întâmplările trăite. Alții nu au mai ajuns să povestească. Când am avut carnetul în mână mi-am zis că are o valoare foarte mare și că trebuie neapărat să fac ceva”, își amintește Anny Romand. Ea decide să încredințeze carnetul Bibliotecii Naționale a Franței, spre entuziasmul experților.

„L-au întâmpinat cu mare bucurie. Era mic, degradat de timp. Astăzi, le sunt etern recunoscătoare pentru că l-au valorificat astfel”, a mărturisit depozitara memoriilor.

Genocidul armean, săvârșit în 1915-1918 în Imperiul Otoman, în plin război mondial, a făcut un milion și jumătate de morți.

Acesta continuă să fie un subiect spinos în cadrul relațiilor internaționale. După recunoașterea, pe 24 aprilie, de către administrația Biden a genocidului armean, președintele turc Erdogan a denunțat „afirmații fără fundament, nedrepte și contrare realității”.