Generalul de Gaulle atacă dolarul american

 

La jumătatea deceniului șapte al secolului trecut, relațiile dintre Franța și SUA se deteriorau văzând cu ochii prn acțiunile generalului de Gaulle care inițiase părăsirea de către Franța a organizațiilor militare NATO și se opunea intrării Marii Britanii în Piața Comună.

Ceea ce i-a iritat cel mai mult pe americani a fost ofensiva pe care generalul de Gaulle  a lansat-o, începând din 1965, contra sistemului monetar mondial: cel al gold exchange standard (etalonul de schimb aur).

Comerțul mondial se baza pe utilizarea, ca monedă de schimb, fie a aurului, fie a două monede a căror valoare în raport cu aurul era considerată stabilă: dolarul și lira sterlină.

Or, dacă economia americană în anii șaizeci cunoștea o prosperitate și o expansiune nemaiîntâlnite, enormele cheltuieli pe care americanii le făceau cu ajutoarele țărilor subdezvoltate, întreținerea trupelor lor din străinătate, războiul din Vietnam etc., combinate cu exportul de capitaluri ale întreprinderilor americane în străinătate, se soldaseră, din 1958, cu o pierdere constată de aur; în timp ce, în 1957, existau 28 de miliarde dolari aur în rezervele americane, acest stoc scăzuse la 14 miliarde în 1968. Dacă față de dolar s-ar fi manifestat brusc o pierdere de încredere generalizată, rezervele americane ar fi fost insuficiente pentru a-i rambursa în aur pe deținătorii de dolari.

Pe de altă parte, pentru a asigura expansiunea economică după o perioadă de ușoară recesiune, președintele Kennedy decisese să prezinte în Congres niște bugete deficitare, care erau acoperite prin emisiune de dolari.

Generalul de Gaulle a atacat acest sistem în conferința de presă din 4 februarie 1965: „Datoriile SUA față se străinătate sunt plătite, cel puțin parțial, cu dolari, pe care americanii îi pot emite după bunul lor plac, în loc să le achite în totalitate în aur, a cărui valoare este reală…”.

Declarația a avut un răsunet enorm cu atât mai mult cu cât Franța s-a grăbit să transfere în aur toți dolarii pe care îi deținea în rezervele ei. Prețul aurului a crecut în raport cu dolarul. De la 35 uncia s-a majorat la 40 de dolari.

De aici a rezultat o jenă financiară de care responsabil era sistemul monetar mondial, dar pe care de Gaulle a agravase.

În realitate, lupta francului contra dolarului era net în defavoarea monedei franceze. A fost suficientă criza internă franceză din mai-iunie 1968 pentru a distruge total încrederea în franc.

Francul s-a devalorizat în august 1969, în ciuda eforturilor lui De Gaulle, care în noiembrie 1968 ceruse ajutor tocmai al americanilor pentru susținerea francului.