Funcționarea orașelor săsești: Statute și rigori
Conform statutelor din Sibiu din 1615 consilierii nu aveau voie sa părăsească a orașului decât în interes de serviciu sau oricum cu un motiv bine întemeiat. Statutele din Brașov și Sighișoara menționau, referitor la Sfat, că membrii acestuia nu aveau voie să se deplaseze pe o rază mai mare decât cea a rezonanței clopotului și că li se punea la dispoziție un cal.
Funcționarii erau plătiți bine. Un burgermeister primea 100 florini pentru a compensa pierderile din afacerile personale. De asemenea, li se permitea folosirea a doua calfe în atelier. Afacerile urbane: de multe ori, ulițele erau denumite după breslele care erau responsabile cu protecția zidurilor, si nu pentru că acolo ar fi locuit toți meșterii respectivi.
La târguri, existau zone specifice și bine delimitate în care se vindeau lemnul, cerealele și vitele. În centru se vindeau de obicei produsele cu un caracter general.
Nerespectarea regulilor ducea la confiscarea mărfii. Târgul se afla sub o atentă supraveghere. Existau oameni special plătiți pe timpul târgului anual să tragă clopotele sau să sufle în trompetă tocmai pentru a transmite informații strict legate de târg. Reglementările în ceea ce privește târgul erau stricte: un comerciant nu avea voie să țină deschise două prăvălii în același timp.
Pe timp de război femeile și copiii, pe lângă rugăciuni, trebuiau sa aibă în permanență vase de apă și pânze ude pentru a stinge eventual ele incendii. Vasele erau ținute în poduri sau în grajduri. Din turnul clopotului se indica cetățenilor cu un steag roșu locul incendiului. Steagul alb avea rolul de a indica zona unde presiunea atacatorului era mare astfel încât întăririle să fie distribuite în acea zonă.
La Sibiu, în 1476, apare menționată intenția primăriei de a acorda o sumă de bani unui fost bucătar care să aibă grija de aspectul străzilor orașului. Se urmărea păstrarea aspectului frumos al orașelor: nobililor și clericilor li se permitea transformarea caselor din lemn în case de piatră. În a doua jumătate a secolului XVI apare tot mai des consemnată în regulamente interzicerea de a arunca murdărie pe jos, amenda fiind de 10 denari. Locuitorii sunt chemați să curețe canalele de scurgere, iar cei care nu se prezintă sunt amendați cu 4 denari. Amenzile devin cu timpul mai usturătoare .
