Iată cum descria revista Realitatea Ilustrată tragicul eveniment:
Deşi încă tânără şi drăguţă, domnişoara Flore Mally, una din cele mai simpatice protagoniste ale scenei franceze, pierdu într’o bună zi iubirea omului care timp de douăzeci de ani fusese totul pentru ea, şi care o părăsi, pentru o femee mai tânără.
Zadarnic îl imploră ea să n’o părăsească tocmai atunci, într’o perioadă când avea mai mult ca oricând nevoie de protecţia şi influenţa lui.
Primi însă dezolantul răspuns că dragostea e un sentiment cu neputinţă de impus şi că el n’o mai iubia.
Actriţa căzu pradă neurasteniei. Sta zile întregi lâncezind, pierdută în trecut. Se analiza, căutând să vadă prin ce defect îl pierduse, dar nu putea să înţeleagă ceva şi nici să se consoleze.
Ajunse în cele din urmă la concluzia căn fără el, viaţa nu mai merita să fie trăită şi hotărâ să se sinucidă.
Alese un moment când ştia că fostul său prieten se afla la el acasă, în tovărăşia rivalei sale. N’avea să-şi puie însă capăt zilelor acolo, ci în propriul său apartament, dar proectă să facă în aşa fel încât prietenul şi cealaltă femee s’o audă agonizând.
Legă o sfoară de pologul patului său şi prinse la capătul acesteia receptorul telefonului, în aşa fel încât să atârne deasupra pernei sale. Restul aparatului se afla pe măsuţa de noapte.
Aşeză pe telefon o greutate, pentru a-1 menţine închis, până la momentul oportun.
Pregăti apoi o doză de otravă — o otravă lentă pentru că nu voia să moară repede. Se întinse pe pat şi ceru numărul prietenului, care răspunse imediat.
— „Aci e Flore”, zise ea „dar stai, nu închide cum ai făcut până acum asta-i ultima dată că te mai chem”.
— „Îmi pare bine” răspunse atunci bărbatul „Mă bucură c’ai devenit rezonabilă”.
— „Da, e adevărat că sunt mai rezonabilă acum. Dar îmi dau seama că nu mai are nici un rost să mai sufăr. Mă voi sinucide… chiar acum”.
La auzul acestor cuvinte,bărbatul fu cuprins de groază.
— „Nu, te rog, nu… să nu faci asta” imploră el. „Aşteaptă-mă că vin acum la tine!”
— „Când vei fi ajuns aci, eu voi fi moartă” zise ea calmă.
El îşi chemă atunci noua prietenă la telefon, punând-o să vorbească cu Flora, s’o convingă că actul ei era o nebunie, dar actriţa se mulţumi să râdă sarcastic:
— „Acum iau otrava” zise ea „ascultaţi şi veţi auzi ce va urma. Ambii rămaseră la telefon fascinaţi de groază şi sperând încă într’o mistificare. Dar Flora luase într’adevăr otrava şi se svârcolia frământată de chinurile morţii, până când cei doi năvăliră în camera ei, prea târziu însă, spre a o mai salva.
Muri după ore întregi de suferinţe atroce, lăsând bărbatului care o părăsise, o impresie atât de penibilă, încât multe zile după aceea părea căzut într’o stare de prostaţie.
Flore Mally a lăsat o scrisoare, prin care justifică acest ultim gest al său:
„Nu sunt prima care sacrifică totul pentru iubirea unui bărbat spre a plăti apoi preţul pe care-l plăteşte întotdeauna o femee încrezătoare. Mi-e inima sfărâmată- şi găsesc absurd să mai trăiesc.
„Oare cruzimea aceasta cu care bărbaţii răsplătesc femeile pentru darul frumuseţei, al farmecului şi al celor mai buni ani din viaţa lor, nu are limite?
Sau Natura a făcut astfel pe bărbaţi, încât dragostea îi transformă în nşte fiare ce nu urmăresc decât nenorocirea femeilor care se încred în ei, făcând să ispăşim amar nebunia de a-I fi iubit?
Am sacrificat fotul pe altarul a ceeace-mi părea o iubire ideală, şi iată rezultatul…”.
