Prăznuită pe 22 martie, Drosida, fiica împăratului Traian, a trăit la începutul secolului al II-lea, perioadă în care creștinismul era interzis, iar creștinii, pedepsiți cu moartea.
În acele vremuri, cinci fecioare adunau trupurile mucenicilor din locurile de persecuție, le ungeau cu miruri și le înfășurau în giulgiuri curate, după care le ascundeau în locurile de sihăstrie unde viețuiau.
Drosida, fiica împăratului, credea în Hristos fără să fi fost botezată. Ea ieșea noaptea din palat și le ajuta pe cele cinci fecioare la lucrul lor binecuvântat.
Sfânta era logodită cu Adrian, unul din consilierii împăratului, care l-a îndemnat pe acesta să pună sub pază trupurile mucenicilor ca să vadă de către cine sunt furate.
Ascultând sfatul consilierului său, cele cinci fecioare au fost prinse, întemnițate și apoi fost aruncate într-un cuptor în care se topea arama.
Spre deosebire de cele cinci, Drosida, ca fiică a împăratului, a primit șansa de a fi iertată, cu condiția să renunțe la credința creștină.
A refuzat și, rugându-se fierbinte lui Dumnezeu, a scăpat de sub supravegherea soldaților rânduiți să o păzească, apoi, ieșind s-a dus să se arunce în cuptor, dorind să se alăture celorlalte cinci fecioare.
Pe cale, gândindu-se că nu are haină de nuntă să meargă la Dumnezeu, fiind nebotezată, a luat mirul pe care-l avea la ea și ungându-se, s-a aruncat în apa unui lac și s-a botezat.
Apoi, timp de șapte zile s-a ascuns, trăind în post și rugăciune. În acest timp, creștinii au găsit-o și, alăturându-i-se, au aflat cine era și ce pătimise.
Iar în a opta zi, Sfânta Muceniță Drosida a suferit moarte martirică, fiind aruncată în cuptorul de foc.
