Rara figurină, care ar fi fost utilizată la sfârşitul epocii fierului sau în perioada persană, a fost găsită de un băiat de 11 ani în timpul unei călătorii cu familia la pârâul Habesor din nord-vestul Negev.
Figurina de 7 centimetri înălţime şi 6 centimetri lăţime a fost realizată într-o matriţă.
Statueta înfăţişează o femeie cu nas proeminent, care poartă o eşarfă ce îi acoperă capul şi gâtul şi care îşi ţine mâinile încrucişate sub piept.
Se estimează că astfel de figurine serveau drept amulete despre care se credea că ofereau protecţie, noroc şi prosperitate şi stimulau fertilitatea.
„Figurinele de ceramică ale femeilor cu pieptul dezgolit sunt cunoscute din diferite perioade şi erau obişnuite în viaţa de zi cu zi”, au declarat arheologii IAA, potrivit Agerpres.
„În antichitate, amuletele ofereau speranţă şi reprezentau o modalitate semnificativă de a apela la ajutor”, au concluzionat ei.