Estée Lauder a creat şi a condus una dintre cele mai prestigioase şi inovatoare companii din lume. Şi-a început afacerea cu patru produse de îngrijire a pielii şi o premisă simplă: că fiecare femeie poate să fie frumoasă. Înarmată cu acea filosofie, a schimbat faţa industriei cosmetice.
Josephine Esther Mentzer s-a născut în cartierul Corona din Queens, New York, la 1 iulie 1906 (potrivit altor surse în 1908).
Mama sa, Rose, era de origine ungară, iar tatăl său, Max Mentzer, era ceh.
Max avea la parterul locuinţei o mică prăvălie, unde Esty îl ajuta, învăţând elementele de bază ale unei mici afaceri de familie.
A urmat liceul în Elmhurst, Queens.
Unchiul chimist
A început să fie interesată de ceea ce făcea unchiul său, chimistul John Schotz, care se mutase între timp cu ei.
Acesta prepara creme, loţiuni, rujuri, esenţe de parfum. La început în bucătărie, mai târziu, în laboratorul construit în spatele casei, Estée a învăţat cum să realizeze diverse produse cosmetice dar şi cum să le aplice pe piele pentru un efect maxim.
Estée a început să îşi vândă produsele de îngrijire a pielii şi machiaj în saloanele de înfrumuseţare, realizând demonstraţii pe femeile care stăteau sub uscătoarele de păr.
Lauder
La sfârşitul anilor 1920, Estée l-a întâlnit pe Joseph Lauter, fabricant de textile. Cei doi s-au căsătorit în 1930, numele de familie fiind schimbat în Lauder.
Primul copil, Leonard, s-a născut la 19 martie 1933. Cuplul a divorţat în 1939, dar Esther şi Joseph s-au recăsătorit în 1942. În februarie 1944, s-a născut Ronald, al doilea copil.
În 1946, Estée Lauder, împreună cu soţul său, a înfiinţat compania ce îi poartă numele, odată cu deschiderea primului sediu aflat pe 39 East Sixtieth Street.
Pentru a se face cunoscută, compania a început să distribuie mostre gratuite la spectacole de modă şi prin poştă, o strategie care s-a dovedit un succes.
În 1948, Estée Lauder a început să facă demonstraţii cu produsele sale în unele dintre cele mai faimoase centre comerciale, precum Saks Fifth Avenue, Macys şi Bonwit Teller.
Turcoaz deschis
În ceea ce priveşte reclamele, Estée a insistat ca imaginile tipărite să inspire idealuri înalte dar să sugereze în acelaşi timp accesibilitate şi a ales un model care să reprezinte marca în orice moment.
A ales culoarea turcoaz deschis pentru recipiente, intuind că această alegere transmite un sentiment de lux şi se potriveşte cu toate decorurile din baie.
Estée Lauder a fost prezentă la deschiderea fiecărui magazin nou din întreaga ţară, dedicându-şi timp pentru instruirea consilierilor de frumuseţe despre tehnicile de vânzare şi afişarea mărfurilor.
A servit clienţii în cadrul raioanelor de produse cosmetice din cele mai importante centre comerciale şi a format în acelaşi timp viitorii agenţi de vânzări, a introdus în magazine produsele sale şi a oferit tratamente faciale gratuite.
Totodată, a introdus conceptul de a oferi un cadou la achiziţionarea de produse, astăzi fiind una dintre cele mai utilizate metode în cadrul companiilor cosmetice din întreaga lume.
Întotdeauna elegantă, remarcabila femeie de afaceri a călătorit în întreaga ţară pentru a se întâlni cu marii cumpărători şi editori de beauty, dar şi pentru a vorbi cu consumatorii.
A fost un departament de cercetare cu o singură persoană.
Estée Lauder a fost o pionieră în domeniul cremelor pentru îngrijirea pielii, dar a avut succes şi în cel al parfumurilor.
Până în 1950, femeile aşteptau o zi de naştere sau o aniversare pentru a primi un parfum.
Estée a vrut să găsească o modalitate prin care femeile să-şi cumpere oricând propriul parfum, aşa că în 1953 a creat uleiul de baie Youth-Dew, un amestec de trandafir, iasomie, extract de iarbă indiană şi patchouli. Păstrând aceleaşi ingrediente, a fost creat şi un parfum, care a avut, de asemenea, un mare succes.
Această inovaţie a răvăşit industria cosmeticelor, schimbând modul în care un parfum poate fi vândut, şi a transformat nou-înfiinţata companie într-o afacere de milioane de dolari.
O gamă întreagă de parfumuri a fost lansată în anii următori: Estée (1968), Azurée (1969), Aliage (1972), Private Collection (1973), Beautiful (1985), Pleasures (1995).
În 1965, a ieşit pe piaţă cu parfumul Aramis şi o întreagă linie de cosmetice pentru bărbaţi, relansată în 1967.
Acestui succes i-au urmat altele, precum Lauder for Men şi J.H.L.. Dintre mărcile importante ale companiei, amintim Clinique, Aramis, Prescriptives, Lab Series şi Origins.
La Londra și la Paris
Un nou sediu al companiei a fost deschis în Dallas, Texas. În 1960, a fost deschis primul magazin în afara Statelor Unite, respectiv în lanţul de magazine Harrods din Londra.
În 1985, a intrat pe piaţa produselor cosmetice din Franţa (Galeriile Lafayette din Paris).
Astăzi, produsele Estée Lauder sunt vândute în peste 135 de ţări din întreaga lume.
Numărul unu
În 1970, Estée Lauder a fost numărul unu în topul primilor zece antreprenori din SUA.
În 1984 a fost desemnată una dintre cele şapte femei importante ale anului, iar în 1998, a fost singura femeie care a apărut în lista publicată de Time Magazine, ce cuprindea 20 de nume mari în domeniul afacerilor din secolul al XX-lea.
Totodată, compania sa a ocupat locul 349 într-un clasament de 500 de poziţii al celor mai importante companii americane, publicat în 2003 de revista Fortune, cu un venit anual de 4.744 miliarde de dolari.
A susţinut numeroase programe civice şi culturale şi alte cauze caritabile, inclusiv restaurarea Palatului Versailles şi construirea mai multor locuri de joacă în Central Park din New York.
În 1985, şi-a publicat cartea autobiografică numită „Estée: O poveste de succes”.
Estée Lauder s-a retras din activitate în 1995. A încetat din viaţă la 24 aprilie 2004, la vârsta de 97 de ani.
Sursa: Agerpres