Familia lui Samuel Berger este arestată și deportată la Auschwitz când aștepta repatrierea în România. „Lagărul refuză primirea, retur expeditorului”

 

Dintre milioanele de tragedii individuale care compun catastrofa colectivă a Holocaustului, iată drama unei familii de evrei, cetățeni români, cu domiciliul în Franța.

Samuel Berger, avocat și doctor în drept, s-a stabilit în anul 1938 în Franța împreună cu soția Adela (născută la 26 mai 1898), cei doi copii Maximilian (născut la 16 iunie 1930) și Gedeon (născut la 30 iulie 1932) și nepoata Clara Mehr (născută la 5 mai 1911).

Familia trăia la Paris din veniturile obținute printr-o firmă comercială, fiind surprinsă de ocuparea Franței în vara anului 1940.

Din 1941, familia s-a mutat în zona de sud, neocupată de naziști, la Marsilia și apoi la Nisa, din 1943.

În această perioadă grea, în pofida persecuțiilor antisemite, familia s-a bucurat o relativă protecție consulară, fiind cetățeni români cu drepturi depline.

La sfârșitul lunii noiembrie 1943, familia se pregătea să fie repatriată, prin intermediul Consulatului României din Lyon, scop în care s-au deplasat în acest oraș.

În urma unei descinderi a poliției germane de ocupație la domiciliul familiei Berger din Lyon, membrii familiei Berger, cu excepția tatălui, care nu se afla la domiciliu și soţii Ion şi Adela Iancovici, care se aflau în vizită la familia Berger, au fost arestați.

Samuel Berger a mai apucat să afle că cei dragi au fost internați în lagărul de triaj de la Drancy, de lângă Paris, iar apoi trimiși la Auschwitz pe 17 sau 18 decembrie 1943.

Samuel Berger a fost repatriat alături de alți evrei cu cetăţenie română din Franţa în primele luni ale anului 1944, iar odată revenit la București a început să scrie memorii  Ministerului Afacerilor Străine, cerând disperat ajutorul pentru a-i repatria pe cei dragi.

Într-unul dintre aceste memorii, tatăl rămas singur scria:

„Încă din 10 aprilie a.c. și în urma unor sugestiuni că trebuie să se afle acolo, am scris câte o carte poștală cu avis de retour nevestei și nepoatei mele la „AUSCHWITZ” în Silezia, adică pe adresa lagărului de acolo. Aceste cărți poștale mi-au revenit, prevăzute cu o ștampilă care avea mențiunea „Lagărul refuză primirea, retur expeditorului”, în nemțește „Konz. Lager verweigert die Annahme Ret. an Absender”.

Plecând de la acest fapt precum de reflexiunile după examinarea amănunțită a diferitelor numere care se află pe aceste cărți poștale (25178 se află scris cu creion roșu și a fost scris cu certitudine după ce a fost căutat în vreun registru-probabil registrul nenorocitelor suflete de acolo) bănuiesc că ei se află în acest lagăr și anume nevasta mea purtând numărul 25178 și nepoata mea Clara Mehr numărul 25179. În ceea ce privește copiii presupun și sper că sunt împreună cu nevasta mea”.

Toate demersurile lui Samuel Berger, susținute de Delegația din România a Comitetului Internațional de Cruce Roșie, Direcția Relații Consulare a Ministerului de Externe român, Legația României la Vichy și Legația României la Berlin, au rămas fără vreun rezultat, autoritățile naziste nedând vreun răspuns aliaților români.

Documentele păstrate nu ne spun ce s-a întâmplat cu Samuel Berger atunci când a aflat ce se întâmpla la Auschwitz și cum destinul celor dragi s-a sfârșit în dreptul numerelor 25178 și 25179 însemnate pe câte o carte poștală…

Foto: Selecția la sosirea în lagărul Auschwitz II, mai 1944, a unor evrei din Rusia Subcarpatică, la acea dată anexată de Ungaria. Femeile și copii erau separați de bărbați, în așteptarea medicilor ofițeri SS care decideau cine putea fi apt de muncă. Aproximativ 20% din oamenii sosiți la Auschwitz erau selectați pentru muncă, restul fiind gazați.

Sursa: Pagina de Facebook Arhivele Diplomatice ale MAE