În Orient Express, Hercule Poirot și-a rezolvat cel mai faimos caz; doamna lui Alfred Hitchcok a dispărut din Orient Express; James Bond a condus Orient Express de la Instanbul la Londra.
Cum s-a născut legenda?
În 1865, fiul unui celebru bancher belgian, Georges Nagelmackers, a avut ideea unui „tren care să traverseze continentul, alergând pe un drum de fier continuu de peste 1500 de mile”, după cum scrie E.H. Cookridge în cartea sa din 1978 „Orient Expres. Viața și epoca celui mai faimos tren din lume”.
Cu ocazia unei călătorii în America, Nagelmackers a văzut multe dintre inovațiile transportului feroviar de aici, mai ales luxoasele „vagoane de dormit” ale lui George Pullman, și a revenit mai hotărât ca oricând să își realizeze visul.
În 1883, după mai multe eșecuri, de probleme financiare și de dificultăți în negocierea cu diverse companii feroviare naționale, Compania Internațională de Wagons-Lits a lui Nagelmackers și-a stabilit itinerarul de la Paris la Constantinopol.
Ziarele au numit trenul „Orient Express”, iar Nagelmackers a adoptat denumirea.
Pe 4 octombrie 1883, a făcut prima sa călătorie oficială, cu numeroși ziariști la bord, care și-au făcut publice uimirea și încântarea pentru luxul și frumusețea trenului.
Nagelmackers a aranjat chiar ca, lângă trenul său sclipitor, care a plecat din gara pariziană Strasbourg, să se afle câteva vagoane vechi Pullman. Pentru comparație.
În tren, pasagerii au avut senzația că au fost cazați în cel mai luxos hotel din Europa. S-au minunat de lemnăria superbă cu intarsii, de fotoliile din pielea cea mai fină, de cearșafurile din mătase și de păturile de lână de angora pentru paturi. Stewarzii serveau micul dejun în camerele luxoase. Bucătăria putea oferi cele mai rafinate preparate.
Călătoria de la Paris la Constantinopol a durat ceva mai mult de 80 de ore, pline de delicii.
Trenul Regilor
Faima noii minuni feroviare s-a răspândit rapid. Toată lumea bună dorea să o folosească. Inclusiv capetele încoronate.
De aceea, Orient Express a fost numit curând și „Trenul Regilor”.
Călătoriile acestora constituie unul dintre cele mai bizare capitole ale istoriei trenului.
De pildă, regele Ferdinand al Bulgariei, de teama unui atentat, obișnuia să se închidă adesea în baie.
Fiul lui, Boris, a avut pretenția să conducă el însuși trenul, când acesta i-a străbătut țara. A făcut-o cu cazanul duduind și cu manometrul pe roșu. Bravii călători, aruncați dintr-o parte în alta la curbele luate cu viteză excesivă, nu s-au arătat prea încântați de stilul de a conduce al mecanicului încoronat.
Țarul Nicolae al II-lea a cerut să i se construiască niște vagoane speciale pentru o vizită efectuată în Franța.
Regele belgian Leopold al II-lea, un afemeiat notoriu, a mers cu Orient Express până la Constantinopol, după ce a tras sforile pentru a se infiltra în haremul unui turc bogat.
Carol al II-lea al României a folosit și el luxosul tren transcontinental pentru escapade amoroase.
Șefii de republici au avut și ei peripeții spumoase legate de Orient Express. Astfel, neatentul președinte francez Paul Deschannel a căzut din tren din greșeală, în mijlocul nopții, iar evenimentul l-a umplut de atâta ridicol încât a fost nevoit să demisioneze la scurt timp.
Trenul Spionilor
Însă, fără îndoială, cea mai spectaculoasă poreclă pe care a primit-o Orient Express a fost cea de „Trenul Spionilor”.
Agenții secreți care au bătut Europa au adorat acest tren, scrie Cookridge, „le simplifica mult munca și le făcea călătoriile mult mai confortabile”.
Margaretha Zelle, de pildă, al cărei nume de scenă era Mata Hari, a călătorit mult cu Orient Express.
Un alt spion faimos a fost englezul Robert Baden-Powell, care se prezenta ca un lepidopterolog în căutare de exemplare rare prin Balcani. Desenele sale minuțioase și splendid colorate de aripi de fluturi erau în realitate reprezentări grafice codate ale fortificațiilor pe care le studia de-a lungul Coastei Dalmate. Acestea au constituit informații neprețuite pentru marina britanică și cea italiană în timpul Primului Război Mondial.
Deși cele două conflagrații mondiale au limitat considerabil circulația Orient Express, de ele se leagă povestea fascinantă a unuia dintre vagoanele trenului.
Vagonul din pădure aruncat în aer de Hitler
Pe 11 noiembrie 1918, mai mulți oficiali germani, în frunte cu Matthias Erzberger au semnat Armistițiul de la Compiègne în vagonul mareșalului francez Ferdinand Foch, folosit ca sală de conferințe mobilă.
Francezii au expus cu mândrie acest vagon până pe 22 iunie 1940. După victoria zdrobitoare a Germaniei în Bătălia pentru Franța, din mai-iunie, Hitler a ordonat ca el să fie transportat în Pădurea Compiègne, exact în același loc unde se semnase documentul din urmă cu 22 de ani. Führerul s-a așezat pe același loc ocupat de Foch, a ascultat citirea preambulului actului de predare semnat de Franța, apoi s-a ridicat și a plecat disprețuitor, lăsând continuarea formalităților pe seama generalului Keitel.
Patru ani mai târziu, când Hitler a înțeles că înfrângerea era iminentă, a ordonat ca vagonul să fie aruncat în aer, pentru „a nu redeveni un trofeu al Aliaților”.
