James Marshall „Jimi” Hendrix (nume real Johnny Allen Hendrix) s-a născut la 27 noiembrie 1942 şi a copilărit în Seattle, Washington. A învăţat să cânte la chitară la vârsta de 12 ani, fiind influenţat de stilul muzical al lui B.B. King şi al lui Robert Johnson.
Până în 1963 a cântat pentru Little Richard, The Isley Brothers, Wilson Pickett, Jackie Wilson, fiind al doilea chitarist sau chitarist de rezervă.
Din 1965 a început să cânte singur, sub numele Jimmy James, trupa sa numindu-se Blue Flames. Aflat în vizită în oraş, basistul trupei Animals – Chas Chandler – a fost impresionat de ce a ascultat şi l-a convins pe Jimi să se mute în Anglia.
Chandler a devenit managerul lui Hendrix, i-a adus un basist – Noel Redding şi un baterist – Mitch Mitchell, formând astfel Jimi Hendrix Experience.
Trio-ul a cunoscut repede succesul în SUA şi Marea Britanie, unde piesele „Hey Joe”, „Purple Haze”, „The Wind Cries Mary” au ajuns în Top 10 în 1967. Albumul de debut al lui Jimi împreună cu Experience, intitulat „Are You Experienced?”, a fost lansat, iniţial, doar în Anglia, în acelaşi an.
În iunie 1967, s-a întors în America pentru a participa la Monterey Pop Festival, unde a trebuit să cânte după un show al trupei The Who, unde Peter Townsend şi-a distrus chitara pe scenă. Jimi Hendrix a încheiat în acelaşi stil – a dat foc chitarei sale.
A cântat în turnee prin Statele Unite, iar albumul „Are You Experienced?”, deşi a fost lansat în SUA într-o versiune diferită de versiunea lansată în Anglia, s-a bucurat de un succes uriaş.
Hendrix a înregistrat doar trei albume concepute în studio – „Are You Experienced?”, „Axis: Bold As Love”, lansat în 1968, şi dublul LP „ELectric Ladyland”, înregistrat tot în 1968. Ultimul album aducea ceva nou în lumea muzicii prin folosirea inedită a înregistrărilor pe post de instrument, cu ajutorul inginerului de sunet Eddie Kramer.
La începutul anului 1969, Jimi a desfiinţat The Jimi Hendrix Experience. În luna august a cântat la încheierea celebrului festival de la Woodstock, unde a concertat cu Band Of Gypsies, pe care a format-o special pentru acest concert împreună cu bateristul Buddy Miles şi basistul Billy Cox.
Memorabilă rămâne versiunea în care a cântat „The Star Spangled Banner”, la reprezentaţia sa de la Woodstock. În formatul acesta, a lansat un album de înregistrări live.
La scurt timp, The Experience s-a reunit, însă nu pentru mult timp. Rămas singur din nou, Hendrix a înregistrat noi piese, fără să planifice lansarea unui nou album.
La mijlocul anului 1970, Hendrix i-a adus din nou pe Mitchell şi Cox pentru a începe înregistrările unui nou dublu album, pe care Jimi intenţiona să-l intituleze „First Rays Of the New Rising Sun”.
Mai multe piese erau deja înregistrate pentru noul album, dar Hendrix a murit în 18 septembrie 1970, iar albumul nu a fost finalizat. Jimi Hendrix a înregistrat o cantitate uriaşă de material nelansat în timpul vieţii sale, material ce a fost motiv al unei lungi dispute în tribunal.
În 1995, drepturile asupra posesiunilor lui Hendrix i-au revenit lui Al Hendrix, tatăl chitaristului.
Sursa: Agerpres