La 4 zile după ce soţii Ceauşescu fuseseră executaţi la Târgovişte în urma unui proces sumar, jurnalistul american David Lauter afla de la câţiva conaţionali de-ai noştri primele impresii despre experienţele şi traumele provocate de regimul comunist.
În prim-plan apar un matematician talentat, care n-a fost lăsat să-şi dea doctoratul pentru că regimul comunist îl dorea profesor în provincie, dar şi un cuplu care, deşi beneficiar al anumitor privilegii, n-a fost ferit de spaimele acelei epoci de tristă amintire.
„BUCUREȘTI, România – Tânăra cu părul întunecat legat la spate într-o împletitură lungă stătea pe scaun lângă foc, cu fața strânsă prin efortul nereușit de a reține lacrimile.
«Îmi pare rău», a spus Dmitra. «Nu vreau să jignesc, dar restul lumii – jurnaliștii, toată lumea – urmărește acest lucru ca un fel de film, ceva care nu este real.»
«Pentru noi este real. Avem un alt tip de psihic acum. Este ceva fabricat de Ceaușescu», a spus ea.
În timpul domniei sale de 24 de ani asupra României, Nicolae Ceaușescu a avut prizonierii săi politici, cu arest la domiciliu pentru cei bine cunoscuți în Occident, închisori infernale și dispariții bruște pentru alții.
Dar pentru marea majoritate a celor 23 de milioane de cetățeni ai României, oameni care abia acum încep să vorbească liber despre viața lor, oroarea domniei totalitare a lui Ceaușescu a fost ceva mai puţin dramatică, dar mai insidioasă.
Regula totalitară a zdrobit mințile și relațiile deformate. România sub Ceaușescu era un ținut al lipsurilor, al fricii și al intervenției constante în deciziile intime ale vieții de zi cu zi. A fost un pământ care a ucis visele.
Pentru Petre – la fel ca la ceilalți din acest articol, acesta nu este numele său real –, visul a fost să-și urmeze domeniul de studiu ales, Matematica.
Un student talentat, Petre a fost printre membrii de top ai clasei sale. Dar la absolvire, el și colegii săi de clasă au fost informați că nu li se va permite să-și continue studiile sau să predea la nivel universitar.
Ar trebui să părăsească Bucureștiul și să ocupe locuri de muncă predând aritmetica în școlile primare din mediul rural.
«Am încercat să fac cercetare ca un hobby», a spus Petre. Avea să călătorească sute de kilometri la sfârșit de săptămână la puținele biblioteci cărora li se permitea sporadic să primească literatură științifică occidentală. Acolo, el copiază hârtiile cu mâna din cauza interdicției lui Ceaușescu de a utiliza în mod privat aparatele de copiat.
«Aceștia sunt cei mai buni ani ai mei de a pentru munca de cercetare. Este o pierdere», a spus el.
«Am vrut să primesc o bursă pentru a urma o școală în străinătate și să obțin doctoratul», a spus el. «Dar am fost foarte bun și le-a fost frică să nu mă întorc, așa că nu am putut s-o fac.»
În primii 25 de ani ai vieţii sale, lui Petre i s-a permis să părăsească țara o singură dată – pentru a călători în urmă cu câțiva ani la o conferință de Matematică din Germania de Est, unde, a spus el. «Oamenii păreau mai liberi să acționeze. Au putut vorbi. Au putut avea contacte. Au putut să lucreze.»
El a concluzionat că Germania de Est «a fost un adevărat paradis».
«Am vrut un copil. Nu un copil, am vrut șase copii», a spus Dmitra cu un râs scurt și amar. «Îţi aminteşti?» l-a întrebat pe soțul ei. «Ne-am căsătorit în 1977. Aveam 21 de ani.»
Cei doi spun repede că au dus vieți relativ privilegiate. Sofisticaţi și inteligenţi, ambii sunt profesioniști bine educați. Slujba lui Ioan i-a permis călătorii ocazionale în Occident și acces la mărfuri – cafea, parfum, îmbrăcăminte, țigări americane – care ar putut fi revândute, oferind banii care au amortizat viața sumbră din «statul model» al lui Ceaușescu.
«M-am consolat cu astea», a spus Dmitra, arătând spre televizorul color și video recorderul din micul salon al casei lor.
Dar bunurile de consum nu au putut bloca realitatea vieții de zi cu zi. La mijlocul anilor ’70, Ceaușescu, care a preluat puterea în 1965, începuse abia de curând să își impună pe deplin planurile sale grotești asupra națiunii. Văzând ce se întâmplă, tânărul cuplu a lăsat deoparte gândurile unei familii.
«Ce i-am fi putut oferi acestui copil?» A explicat Dmitra. «Ce viață?»
Un unchi la care ţineau mult avea un fiu care a fugit în Occident. Ioan și Dmitra au simțit că nu au altă opțiune decât să întrerupă toate comunicările. Unchiul era acum un om supravegheat și chiar și o simplă conversație telefonică l-ar fi putut costa pe Ioan pașaportul sau slujba.
Dmitra a vorbit despre mâncare:
În cea mai bogată regiune agricolă din Europa de Est, «femeile – tinere, bătrâne – se luptau la magazin când aduceau picioare de porc fără carne şi doar oase și cartilaje». Puii erau «ca niște corbi». «Nu, un corb era prea mare. Opt găini, un kilogram.»
Luna trecută, tatăl lui Ioan «a trebuit să stea patru zile la coadă, de la 5 dimineața până când s-a lăsat întunericul, pentru a cumpăra două kilograme de carne».
Dmitra, care în copilărie visase să călătorească «pentru a vedea alte locuri şi alte persoane», a trebuit să abandoneze ideea.
Deoarece Ioan avea deja pașaport, «nici măcar nu puteam visa să o duc în afara țării», a spus el. «Ar fi însemnat să devii un informator. Ăsta era prețul.»
«Nici măcar nu am reușit să traversez Podul Prieteniei către Bulgaria.»
Ghidul de programe pentru televiziunea bulgară a devenit una dintre cele mai căutate şi subterane publicații din București, deoarece românii au căutat orice fel de distracţie în plus faţă de repetarea constantă a propriei televiziuni a discursurilor lui Ceaușescu, a aparițiilor lui Ceaușescu, a decretelor lui Ceaușescu.
Ceaușescu părea la fel de invincibil pe cât era de omniprezent. Chiar și în ultimele săptămâni, urmărind evenimentele din altă parte a regiunii la televiziunea bulgară, «eram sigură că nu se va întâmpla niciodată aici», a spus Dmitra. «Nu se putea. Era imposibil. Ceaușescu era ca un zeu – nu un zeu bun, ci un zeu rău. Nimeni nu îl putea cuceri.»
Decizia Dmitrei și a lui Ioan de a nu avea copii era la limita subversiunii. Liderul, așa cum îi plăcea lui Ceaușescu, a stabilit ca prioritate națională creșterea populației României la 30 de milioane – de la aproximativ 23 de milioane acum – până la sfârșitul secolului.
Până marți, când noul guvern a început să abroge decretele lui Ceaușescu, tuturor femeilor românce li s-a cerut să aibă periodic examinări ginecologice gestionate de stat. Medicii au fost obligați să raporteze toate sarcinile la poliție. Toate formele de contracepție au fost interzise. Cei singuri și cei fără copii au fost supuși unui impozit de până la 12% din salariile lor.
Descoperind că este însărcinată, Dmitra a obținut un avort ilegal. Două luni mai târziu a aflat că medicul a fost arestat și condamnat la șapte ani de închisoare.
Încă de două ori în următorii șase ani, Dmitra a rămas însărcinată. Ea şi-a provocat singură avorturile. A doua oară, în 1983, s-a instalat o infecție masivă. Temându-se să nu fie descoperită, dar având febră foarte mare, Dmitra a mers la spital, sperând să găsească un medic în care să aibă încredere şi care să nu o raporteze.
«Vedeam moartea cu ochii», a spus ea. În salonul supraaglomerat, trei femei au murit în acea săptămână. «Nimeni nu avea grijă de mine. Nimeni din familia mea nu știa unde am fost dusă.»
În cele din urmă, «am avut noroc», a spus ea. «Am supravietuit.» De atunci, a spus Ioan, cu excepția momentelor rare în care el putea să introducă contraceptive în țară, «trebuia doar să ne înfrânăm».
În urmă cu 4 ani, temându-se că îmbătrâneşte, cuplul și-a lăsat deoparte temerile și a avut un copil. Astăzi, Dmitra și Ioan speră că fata timidă, cu părul blond, va crește ferită de ororile îndurate de părinții ei.
Petre încă o dată îndrăznește să spere că va putea să-și reia studiile matematice, poate chiar să plece în străinătate și să-și obțină doctoratul.
Dmitra și-a recăpătat speranțele de a vedea țări îndepărtate.
Dar, a spus ea, «nu pot lăsa în urmă sentimentul de incertitudine, frică și suspiciune.»
«Cred că o mulțime de oameni din această țară vor avea acele sentimente mult timp. Este a doua natură»”, se arată în a 17-a parte a reportajului „Domnia lui Ceauşescu a invadat minţile, visurile şi intimitatea”, păstrat în arhiva Los Angeles Times.
David Lauter a fost șeful biroului Los Angeles Times la Washington. El a început să scrie știri la Washington în 1981 și de atunci a acoperit Congresul, Curtea Supremă, Casa Albă sub președinții George H.W. Bush și Bill Clinton și patru campanii prezidențiale din SUA.
A locuit în Los Angeles din 1995 până în 2011, unde a fost redactor-adjunct al ziarului The News York Times, redacţia Ştiri Externe, redactor-adjunct la Metro și apoi editor asistent manager responsabil cu acoperirea zonei California.
