Trei avioane din timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial doborâte în timpul unei victorii decisive a Statelor Unite în Oceanul Pacific erau date dispărute de decenii. Acum, după 76 de ani, au fost găsite.
O operaţiune de recuperare a descoperit părţi din avioanele pierdute pe fundul lagunei Truk, din statul Chuuk, care face parte din arhipelagul Micronezia.
Operaţiunea Hailstone
Sute de avioane americane au fost lansate de pe portavioane la 17 februarie 1944, în timpul Operaţiunii Hailstone, lovind o bază navală japoneză de la Truk Lagoon, care era atât de bine fortificată, că era cunoscută sub denumirea de „Gibraltarul Pacificului”.
Peste 250 de avioane japoneze şi circa 50 de nave au fost distruse. Dar şi 30 de avioane americane au fost pierdute, precum şi 23 de aviatori şi membri ai echipajelor.
Cele trei avioane recuperate acum nu au fost depistate până în 2019, chiar dacă locul în care se află este o destinaţie populară pentru scufundători, scrie Live Science.
Misiune de căutare
Misiunea de depistare a avioanelor a fost coordonată de specialişti şi voluntari în cadrul Project Recover, un parteneriat între cercetători de la Universitatea din Delaware, Scripps Institution of Oceanography de la Universitatea California San Diego şi BentProp Project, o organizaţie privată de scufundători, aviatori şi istorici dedicată căutării militarilor daţi dispăruţi în Pacificul de Sud în misiuni din timpul Celui de-Al doilea Război Mondial.
Din 2012, Project Recover a efectuat cercetări submarine în căutarea de nave şi militari americani daţi dispăruţi, combinând date provenite din documente oficiale, de la martori oculari şi tehnologii de căutare submarină precum sonarul, camerele termice şi roboţii de scufundare, potrivit site-ului web al proiectului.
Lansate de pe portavioanele americane USS Enterprise şi USS Intrepid în timpul Operaţiunii Hailstone, două bombardiere Dauntless şi un bombardier-torpilor Avenger figurau printre avioanele americane date dispărute.
Cercetare
Specialiştii bănuiau că avioanele s-au prăbuşit în laguna Truk, în baza discuţiilor purtate cu insulari din Chuuk, rapoarte oficiale şi memorii ale supravieţuitorilor bătăliei, a declarat Colin Colbourn, istoric din cadrul Project Recover.
O informaţie importantă a venit de la un militar american, care a menţionat în memoriile sale faptul că a văzut unul dintre bombardierele Dauntless lovite, în timp ce trăgea asupra unei nave de transport japoneze, care s-a scufundat, la rândul ei.
Istoricii şi-au dat seama rapid că localizarea amplasamentului acestei nave ar putea duce la epava bombardierului pierdut, a declarat Colbourn pentru Live Science.
Sonarele au localizat fragmentele potenţiale de avion, pe care specialiştii le-au examinat ulterior cu echipament de specialitate.
Locuri incredibile pentru scufundări
Multe dintre navele japoneze – petroliere şi nave de transport de marfă – care au fost scufundate în laguna Truk în 1944 sunt invadate de corali şi au devenit între timp destinaţii populare pentru scufundători.
„Calele unora dintre aceste nave sunt şi ele pline cu avioane şi camioane japoneze”, a declarat Colbourn. „Sunt locuri incredibile pentru scufundările marine”, a mai spus acesta.
Prin comparaţie, avioanele fragmentate nu sunt neapărat uşor de recunoscut de către scufundătorii amatori, ceea ce ar putea explica faptul că aceste avioane date dispărute au fost neglijate atâţia ani, a mai explicat sursa citată.