Statisticile spun că jurnalismul este una dintre profesiile cu mortalitate ridicată. Jurnaliştii mor repede, jurnaliştii mor tineri, fie în teatre de război, fie din cauza bolilor cardio-vasculare induse de o viaţă mereu în prima linie.
Iar Romulus Cristea a fost un jurnalist de primă linie.
L-am cunoscut în Piaţa Universităţii, tânăr şi impetuos membru al Ligii Studenţilor din România şi, apoi, ca ziarist al României libere, cotidianul care a sprijinit, încă de la început, idealurile de libertate şi democraţie reunite la kilometrul zero al luptei anticomuniste.
De-a lungul anilor, am preţuit eforturile lui pentru a păstra vii aceste idealuri şi recunoaşterea meritelor celor care, ca şi el, şi-au riscat viaţa pentru ele: la Baricada de la Inter, în 21 decembrie 1989, şi în Piaţa Universităţii, în zilele de 13-15 iunie 1990, după mitingul-maraton de 53 de zile, căruia i-a pus capăt intervenţia brutală a forţelor de ordine şi a minerilor.
Pe 22 aprilie 2020, ziua în care s-au împlinit 30 de ani de la debutul Fenomenului Piaţa Universităţii, primul meu gând s-a îndreptat spre cei care au participat la acea renaştere spirituală a societăţii şi nu mai sunt printre noi.
Am considerat că avem datoria să-i păstrăm în memoria noastră şi să le aducem un pios omagiu în Săptămâna Luminată. Nu m-as fi gândit atunci că Romulus Cristea li se va alătura atât de repede, că inima sa mare va ceda fulgerător.
Rămas bun, Romulus Cristea!
Cărţile tale vor duce mai departe, pentru generaţiile viitoare, povestea ta şi lupta noastră pentru libertate şi democraţie.
Emil Constantinescu
