Elveția a pus chipul lui Einstein pe cea mai mică monedă din lume

 

Cea mai mică monedă din lume a fost turnată în Elveția, iar pe ea apare chipul laureatului Premiului Nobel pentru Fizică, Albert Einstein.

Imaginea este una simbolică pentru Einstein, cea mai circulată, de altfel, când vine vorba despre savant: când acesta apare cu limba scoasă. Anunțul a fost făcut chiar de site-ul Monetăriei elvețiene.

Albert Einstein este omul momentului în Elveţia, el apărând pe noua monedă, lansată de Monetăria Elveţiană, considerată ca fiind moneda de cele mai mici dimensiuni din lume. Reversul monedei prezintă inscripția Helvetia – simbol al Elveției, precum și o cruce.

Moneda este din aur şi cântăreşte 0,063 de grame, fiind ambalată în capsule de metacrilat transparent, însoţită de broşuri de prezentare în limbile engleză şi franceză.

Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Monetăriei Elveţiene şi casierului central.

Doar 999

Tirajul pentru această emisiune este de 999 de monede.

După cum notează Times of Israel, cea mai mică monedă din lume are doar 2,96 de milimetri (echivalentul a 0,12 inci), cântărește 0,063 de grame și are o valoare nominală de ¼ franci elvețieni (0,26 dolari).

Piesa va fi vândută cu 199 de franci, împreună cu o lupă specială, pentru ca proprietarii să poată vedea chipul celebrului fizician.

Monedele pot fi cumpărate în magazinul online al Monetăriei Elveției.