Leopold I a condus războiul extrem de bine, monarhia habsburgică obținând victorii decisive la Schellenberg și Blenheim. Ulterior morții sale, survenită în 1705, tronul a revenit fiului său cel mai mare, Iosif I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman.
Născut pe 9 iunie 1640 la Viena, a fost împăratul Germaniei şi rege al Ungariei.
Leopold I, din dinastia de Habsburg, supranumit Leopold cel Mare, a fost unul dintre cei mai străluciţi suverani europeni din a doua jumătate a secolului al XVII-lea.
Fiu al împăratului Ferdinand al III-lea, fost rege al Ungariei (1655-1705) şi Boemiei (1656-1705) şi împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană (1658-1705).
Educat și format pentru a urma o carieră bisericească, în urma decesului fratelui său mai mare, a devenit moștenitor al tronului.
Diploma leopoldină
A purtat două războaie (1661-1664 şi 1683-1699) împotriva Imperiului Otoman, cel din urmă încheiat prin Tratatul de Pace de la Karlowitz (1699).
Organizator, în 1686, al Ligii de la Augsburg împotriva Franţei. La 4 decembrie 1691, a semnat Diploma leopoldină, în baza căreia a fost recunoscută autonomia Transilvaniei, precum şi privilegiile comunităţilor şi nobilimii săseşti din principat.
A fost bunicul marii împărătese Maria Tereza.
