Evenimentul Istoric > Articole online > Echivalentul britanic al lui Tutankhamon, descoperit la marginea drumului, între bar și supermarket
Articole online

Echivalentul britanic al lui Tutankhamon, descoperit la marginea drumului, între bar și supermarket

Un mormânt regal saxon descoperit în marginea unui drum aglomerat din comitatul Essex, la nord-est de Londra, între un bar şi un supermarket Aldi, a fost prezentat de cercetători ca fiind ”echivalentul britanic al mormântului lui Tutankhamon”.

Necropola a fost descoperită cu prilejul lucrărilor de lărgire a unui tronson din drumul care duce la Prittlewell, în apropiere de Southend-on-Sea, în 2003, scrie theguardian.com.


După mai bine de 15 ani de cercetare, experţii sunt de părere că ar putea fi mormântul lui Seaxa, fratele lui Saeberht, regele saxonilor din est la începutul secolului al VII-lea.

Sophie Jackson, directoare de cercetare în cadrul Mola (muzeul de arheologie din Londra), a precizat că este vorba despre cel mai vechi mormânt princiar creştin saxon din ţară. ”Cred că este echivalentul nostru al mormântului lui Tutankhamon”, a declarat aceasta.

Arheologii estimează că a fost nevoie de 113 zile de muncă pentru construirea camerei funerare, care conţinea în jur de 40 de obiecte, multe provenind din diverse părţi ale lumii.

Printre obiectele descoperite se află o liră (instrument muzical cu coarde), o cutie din lemn pictată cu o vechime de 1.400 de ani, singurul exemplar de acest fel existent în Marea Britanie, şi o carafă care ar putea proveni din Siria.

Au mai fost dezgropate un vas din argint acoperit cu aur al unui recipient din lemn utilizat pentru vin şi pocale din sticlă decorativă.

”Lucrul cu adevărat straniu este că situl nu promitea multe lucruri” pentru cercetători, a comentat Jackson, ”fiind situat între o porţiune de cale ferată şi un drum închis”.

Experţii au crezut la început că ar putea fi vorba despre mormântul regelui Saeberht, decedat în anul 616 d.Hr., dar datarea cu carbon a scos la iveală faptul că bărbatul îngropat aici a decedat între anii 575 şi 605.

Mărimea sicriului şi dispunerea obiectelor din interior sugerează că acesta avea o înălţime de 1,73 metri.

Potrivit lui Sophie Jackson, deşi cercetătorii nu sunt siguri, ipoteza cea mai probabilă este că ar fi vorba despre Seaxa, fratele regelui.

Prezenţa obiectelor provenind din alte regate sugerează un anumit grad de bogăţie, a mai precizat aceasta.

Evocând epoca din care datează mormântul, cercetătoarea a precizat că este vorba probabil de perioada imediat anterioară momentului când (călugărul) Augustin, primul episcop de Canterbury, porneşte în misiune în Marea Britanie pentru a converti ţara la creştinism.

O parte dintre obiectele descoperite vor putea fi văzute la Muzeul Central din Southend.

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola