„O căutam, am tot căutat-o”, a povestit Rosalina Haritonova, acum în vârstă de 94 de ani. O ţine de mână pe sora sa Iulia, care are 92 de ani. Este imaginea devenită virală.
Rosalina şi Iulia, din Rusia, nu s-au văzut de 78 de ani, pentru că al Doilea Război Mondial le-a separat, scrie tagesspiegel.de.
Vineri, Ministerul rus de Interne a difuzat imagini de la prima întâlnire a celor două surori. Au fost momente emoţionante, de îmbrăţişări şi plânsete, dar amândouă recunosc că au avut un noroc absolut unic.
Regăsirea lor este un miracol.
La adăpost
Cele două locuiau cu părinţii la Stalingrad, în adolescenţă. Când Wehrmacht-ul german s-a apopiat în 1942, cele două au fost puse la adăpost.
Când Iulia şi mama sa au fugit în oraşul Penza, situat la o distanţă de 500 de kilometri, Rosalina a ajuns cu colegele de la uzină în oraşul industrial Celiabinsk, la 1.400 de kilometri distanţă.
De atunci, cele două surori nu s-au mai văzut până azi. „De la separarea lor, în adolescenţă, aceste femei nu au pierdut speranţa că într-o bună zi se vor vedea. Au trecut 78 de ani”, a explicat un purtător de cuvânt al poliţiei.
A cerut ajutorul poliţiei
Fiica Iuliei ştia povestea mamei sale şi a cerut poliţiei să o ajute să o găsească pe mătuşa ei Rosalina. Femeia de 94 de ani încercase deja să îşi găsească sora, cu ajutorul unei emisiuni televizate.
La sfârşitul lunii ianuarie, a venit momentul, în sfârşit! Poliţia a văzut programul televizat şi a reuşit să le aducă faţă în faţă pe cele două surori.
Imaginile de la reunirea lor după aproape opt decenii fac acum înconjurul lumii.
Acum, Rosalina şi sora ei Iulia şi-au jurat să nu se mai separe niciodată.