Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Două repere ale Bucureștilor și istoria lor: Hotel d’Orient și Grand Hotel du Boulevard
Articole online

Două repere ale Bucureștilor și istoria lor: Hotel d’Orient și Grand Hotel du Boulevard

Se afla pe locul azi ocupat de blocul de la intersecţia Calea Victoriei, Str. Ştirbei Vodă.

La parter avea o cafenea a unui italian care s-a constituit un prim etalon, preluând specificul cafenelelor occidentale.

Mai târziu aici a fost, la parter, şi o bodegă ce a devenit subiect literar pentru I.L. Caragiale.

Clădirea a fost demolată la 1897 pentru a fi edificat hotelul „Splendid” a cărei construcţie a fost bombardată la 4 aprilie 1944.

Ultima lovitură distructivă primind-o la 24 august 1944.

Grand Hotel du Boulevard (foto) avea denumirea iniţială Hotelul Herdan, evocându-l pe investitorul construcţiei, Jacques Herdan, giuvaergiu, care a considerat realizarea unei asemenea construcţii ca un bun plasament al banilor câştigaţi.

A fost proiectat de arhitectul Alexandru Orăscu şi construit la cumpăna deceniilor 7-8 din veacul al XIX-lea.

La numai câţiva ani de la inaugurare întreprinzătorul a făcut o nouă investiţie introducând cele mai moderne dotări ale timpului pentru a-i mări gradul de confort.

Terminate lucrările în preajma declarării Independenţei de Stat a României, proprietarul a vândut această investiţie cu care prilej a fost rebotezat cu actuala denumire.

Pe parcursul anilor de existenţă a cunoscut momente de afirmare ca o unitate prestigioasă, dar şi momente când, din varii motive, a fost trecut în conul de umbră.

Tocmai o asemenea situaţie a impus ca în deceniul al optulea al secolului al XX-lea să fie complet renovat şi reutilat şi astfel readus la nivel de unitate reprezentativă.

Din păcate, la parter unde ani de zile spaţiul fusese consacrat evolutiv pentru librăriile Alcalay, Cioflec, Academiei a ajuns în ultimul deceniu să fie conjunctural preluat de alte domenii ajungându-se în ultimă instanţă la cel alimentar.

 

Sursa: Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoșoaei – Povestea unei străzi

Registration

Aici iti poti reseta parola