Diversiunea radio-electronică din decembrie 1989 S-au tras 58 de rachete după ținte imaginare

Distribuie știrea: Facebook | Twitter

Atât diversiunea psihologică, cât și diversiunea radio-electronică, au fost două dintre cele mai importante componente ale conflictului modern, care au acționat asupra populației pentru stârnirea diferitelor intrigi. Prima victimă a fost adevărul, dezinformarea având o uriașă importanță în demolarea moralului populației. A fost exploatată cu succes percepția populației asupra organului de Securitate, fiind prezentat drept dușmanul cel mai mare al poporului.

Haosul din Armata română

Agresiunea informațională a reușit, de asemenea, să provoace erori și confuzie. Vocabularul folosit de cei care transmiteau știri false prin rețeaua telefonică, era specific militar, persoanele cunoscând componența unităților militare, numele comandanților, parole militare de recunoaștere. Apelurile telefonice au fost făcute de persoane care foloseau numele celor cunoscuți pentru a oferi credibilitate mesajului sau evenimentului la care făceau referire. Diversiunea radio-electronică a fost, de asemenea, un factor care a dus la crearea unei diversiuni. S-ar părea că această diversiune radio-electronică ar fi început din data de 15 decembrie, dată la care, după afirmațiile foștilor ofițeri de contrainformații, acestora li se interceptau convorbirile, de cele mai multe ori comunicarea fiind imposibilă.

Problemele ar fi apărut în 17-18 decembrie, când asupra României s-a abătut un bruiaj teribil, care a îngreunat comunicațiile radio ale armatei, inclusiv supravegherea radar. Bruiajul s-a intensificat pe măsura degradării situației interne, ajungânduse ca în nopțile de 22-25 decembrie, comandanții să fie bombardați cu mesaje privind atacurile aeriene. Generalul Nicolae Gligor, comandantul regimentului 19 Rachete Antiaeriene Neva cu sediul la Cernica, avea să afle ulterior evenimentelor din decembrie 1989 ce s-a întâmplat în cazul rachetelor trase pe teritoriul românesc.

“Pe data de 21 decembrie 1989, la ora 19:00, am primit ordin de la șeful de Stat Major al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului, răposatul general Gheorghe Negoșanu, să dau un batalion de infanterie la intervenție: 230 de oameni echipați cu câte 300 de cartușe de război. Am întrebat dacă voi primi și ordin scris. Am tras de timp pentru că nu știam ce avea să se întâmple. Am chemat un subordonat de la Biroul de pregătire de luptă care scria foarte repede și l-am rugat să noteze tot ceea ce se întâmpla în biroul meu. Am chemat pentru propuneri conducerea regimentului: Statul Major, Serviciul Tehnic și Consiliul Politic. Împreună cu aceștia, am decis cine va fi comandantul batalionului.

În acest timp, aflasem ce se întâmpla în București. Ascultam Europa Liberă și Vocea Americii în limba maghiară și în limba rusă. Singurele informații pe care le aveam erau venite de la radio. N-am fost informat de superiorii mei în legătură cu ce se întâmpla în țară. Pe 18 decembrie a venit comandantul trupelor de rachete, Eugen Teodorescu și ne-a spus ce s-a întâmplat la Timișoara. În jurul orelor 02:30, în noaptea de 21-22 decembrie, am stat de vorbă cu fiecare participant la această misiune. Tot ce s-a întâmplat în acele ore a fost consemnat de căpitanul Anghelescu. La ora 03:00, cei 230 de oameni au fost urcați în mașini. La 10 minute am primit ordin că nu mai este nevoie de acel batalion.”

Totul vine din interior

“În 22 decembrie, am aflat de la televizor că Nicolae Ceaușescu fugise din Comitetul Central. După ora 17:00, au început să apară informații despre țintele aeriene. Cazarma R22Tc se afla la aproximativ 5 km de unitatea noastră unde era dislocat și divizionul 333 AA Mixt comandat de mr. Blanariu Dumitru. În organica divizionului erau două baterii de artilerie AA calibru mic (57 mm) care au început să tragă în jurul orelor 18:30. Pe teritoriul național, cam la aceeași oră, a început canonada cu rachetele AA. S-au tras pe teritoriul României, în acea noapte, 58 de rachete. Cele mai multe s-au tras la Craiova, 28 de rachete. O explicație ar fi că acel comandant al regimentului nu era cel mai pregătit. Cele mai puține rachete s-au tras în garnizoana București. Brigada 1 Rachete Antiaeriene era comandată de locotenent-colonel Iliescu, cu mare experiență de război, mai mult de 15 trageri pe ținte reale, poligonul Așuluk din Kazahstan.

Ultimele două rachete trase de Brigada 1 Rachete Antiaeriene au fost trase de la garnizoana Mihai Bravu. După datele de pe display, ținta doborâtă, un elicopter, ar fi căzut pe comunicația BucureștiGiurgiu, în dreptul localității Daia. A dat ordin locotenentului Hermeniuc, ofițer cu dirijarea din divizionul RAA Mihai Bravu, să verifice dacă există vreun semn că acel elicopter ar fi căzut. Când s-a întors, a raportat că nu există nici o urmă de țintă doborâtă. Din acel moment, a dat ordin să nu mai tragă nimeni fără comanda lui. Țintele veneau în continuare, dar Brigada 1 a tras doar șase rachete. Inamicul s-a prins că unii s-au prins de această cacealma.”

În seara zilei de 22 decembrie 1989, informații privind doborârea unor elicoptere au ajuns și la generalul Ștefan Gușă, care împreună cu Iulian Vlad își fixase sediul în interiorul Comitetului Central, de unde au plecat în cursul zilei de 23 decembrie.

Ștefan Gușă: Tovarășu’ Mocanu. Alo! Dumneata ești cu toate stațiile radar în funcțiune peste tot? Și atunci cum dracu’ apar elicoptere, dom’le, din exterior? Ai doborât ceva până acuma?

Iulian Vlad: Mi-e să nu fie altceva.

Ștefan Gușă: Da. 8 bucăți? De unde au venit astea dom’ne? Din interior? Extraordinar, dom’ne. Deci nimic n-a intrat din afară. Toate din interior. E clară treaba. Auziți? Alertă totală peste tot. Că ăștia au fost niște demenți. Au avut în interior, noi n-am știut, au plecat la Zurich…

Iulian Vlad: Alo? Nu este Inspectoratul Județean al Ministerului de Interne? Nu este vreun ofițer acolo ? Dă-mi un ofițer, te rog.

Ștefan Gușă: Au doborât opt elicoptere.

Iulian Vlad: Opt?

Ștefan Gușă: Nu la Timișoara, pe toată zona.

Iulian Vlad: Păi cine a săltat elicopterele ?

Ștefan Gușă: Din interior…

Iulian Vlad: Cine? Spune domne cine a săltat elicopterele ca să se tragă în ele ? De ce s-au ridicat elicopterele?

Ștefan Gușă: Cum ? Au apărut elicoptere, de unde, eu cred că au avut un…o fi avut vreun regiment subteran pe undeva, ținut pe undeva, le-au scos și pe urmă au început să acționeze în toată țara. Nebunii ăștia care-s demenți…Mă lămuresc eu…

Războiul minții

Ce s-a întâmplat, de fapt ? Conform spuselor generalului Nicolae Gligor, dintre toate cele 58 de rachete trase pe teritoriul României, niciuna nu a nimerit o țintă deoarece toate erau false. “Țintele veneau pe firul Dunării sub nivelul câmpului de radiolocație. Subliminal, comandanții au tras concluzia că sunt forțe care vin să-l apere pe Nicolae Ceaușescu. Acest lucru a fost indus, mai ales că se întorsese din vizita din Iran. Televiziunea lansa astfel de dezinformări care au contat în această diversiune radio-electronică.”

Diferite surse susțin că în cazul acestor acțiuni aeriene au fost folosite generatoare de bruiaj de imitare terestre, generatoare de bruiaj de blocare, care ar fi putut fi folosite de forțele aeriene, fără prea mari dificultăți. Mijloacele de bruiaj au fost folosite special pentru a fi creată acea diversiune, inducând în eroare oameni neavizați, privind stabilirea autorilor acțiunilor aeriene. Generalul Budiaci Ștefan Mircea a declarat: “ Cunosc faptul că armata României era dotată cu sistemul automatizat Almaz. De fapt, acest sistem automatizat de dirijare a avioanelor de vânătoare către ținte, era în dotarea C.A.A.T. Apreciez că, din moment ce prin acest sistem se primeau informații cu privire la poziționarea țintelor, este posibil ca prin intermediul aceluiași sistem să fie generate și alte ținte.

Sistemul Almaz era operat din cabine de comandă mobile, ce aparţineau de C.A.A.T. şi exista pe lângă nodurile radio-tehnice de pe întregul teritoriu al ţării. Nu cunosc numărul exact al acestora. Staţiile Almaz erau operate de operatori/ navigatori de aviaţie din cadrul C.A.A.T. În primăvara anului 1990 îndeplineam funcţia de şef de Stat Major în cadrul Aviaţiei Militare şi, în această calitate am avut iniţiativa unei analize ample a evenimentelor din decembrie 1989”. Cu afirmația generalului Budiaci Ștefan Mircea, generalul Nicolae Gligor nu este de acord.

Ce era, de fapt, sistemul automatizat Almaz ? Almaz -Vozduh, denumirea oficială, putea permite generarea multiplelor ținte false, având ca scop pregătirea militarilor în apărarea antiaeriană a teritoriului. Această tehnologie militară era produsă în Uniunea Sovietică, rolul ei fiind de interfață a conducerii câtorva sute de unități de aviație și de apărarea antiaeriană a teritoriului. Cum funcționa? Această interfață conferea posibilitatea interconectării sistemelor interne de radiolocație, astfel încât țintele aeriene detectate de un radar puteau fi operate de întregul sistem, această tehnică putând fi valabilă inclusiv pentru lansarea la țintă a rachetelor antiaeriene. Conform unei hotărâri din 23.04.1979 a C.A.A.T, „s-a dispus înzestrarea MApN cu aparatura automatizată Almaz și mijloacele de transmisiuni din completele automatizate de conducere ale armelor.”

Amiralul în rezervă, Plăviciosu Alexandru, fost comandant al Institutului de Cercetare și Dezvoltare al Armatei și adjunct al Departamentului pentru Producție și Înzestrarea Armatei a declarat că: “ Sistemul național de radiolocație era perfect integrat sistemului Tratatului de la Varșovia, tehnologia fiind importată din fosta URSS. Cu certitudine, fiecare stație de radiolocație era livrată și cu tehnica necesară imitării de ținte aeriene.

Având la bază cunoștințele mele în domeniu, afirm că imitarea țintelor aeriene în cele trei nopți, putea fi făcută de la oricare dintre stațiile de radiolocație aflate pe teritoriul României… Precizez că, pe lângă intoxicarea stațiilor radar, au existat și apeluri telefonice, prin care, factorii de decizie aflați în punctul de comandă al CAAT erau anunțați cu privire la anumite operațiuni de desant aerian, parametrii acestui desant fiind aceiași cu cei ai țintelor aeriene…Personal apreciez că, întreaga diversiune radio-electronică a fost executată de elemente ale Armatei Române, fără intervenție din exterior.” De asemenea, generalul Nicolae Gligor consideră că declarația amiralului Plăviciosu Alexandru este o dezinformare.

Un raport întocmit de Comandamentul Aviației Militare din data de 04 ianuarie 1990 avea să confirme faptul că: “ Nu a existat nici un pericol sau intervenție străină asupra României. În perioada respectivă, în spațiul aerian al țării, nu a zburat niciun avion, elicopter, în sprijinul sau aparținând elementelor teroriste.” Situația nu ar părea atât de dificil de înțeles. La vârful Aviației Militare, în acele zile ale lui decembrie 1989, s-a permis efectuarea unor zboruri militare de noapte, fără a fi folosite luminile de poziție, chiar dacă exista interdicția generală de zbor. Existând această interdicție de zbor și nefiind asigurate comunicațiile militare, misiunile ordonate au avut la bază informații false.

De asemenea, începutul diversiunii radio-electronice a fost simultană cu inducerea în eroare exercitată de membri ai Ministerului Apărării Naționale prin mesajele transmise. Generalul Nicolae Gligor susține că: “ În organica CAAT a existat un singur batalion destinat bruiajului radioelectronic. Acest batalion avea în înzestrare stații de bruiaj a aparaturii de radiolocație de la bordul țintelor atacatoare. Aceste radiolocatoare erau în alte game de frecvență față de cele din organica complexelor de artilerie și rachete antiaeriene. Cele patru armate din organica trupelor de uscat aveau câte o companie de bruiaj radioelectronic. Aceste unități nu erau destinate bruiajului mijloacelor de apărare AA terestre.”

Cine a avut interesul de a declanșa diversiunea?

În rechizitoriul întocmit de Parchetul Militar există informația conform căreia prin intermediul Întreprinderii de Comerț Exterior Romtehnica, înainte de 1989, se importa și tehnică militară specială, fiind adusă tehnologie specifică diversiunii radio-electronice. În Planul de înzestrare al Armatei pentru anul 1987 ar fi fost evidențiat un import făcut din Polonia a unor complete de „simulare a desantului prin parașutare”.

Cu o explicație mai detaliată vine și generalul Gligor, care reamintește de ceea ce însemna pentru România să facă parte din Tratatul de la Varșovia. “În noaptea de 22-23 decembrie și 23- 24 decembrie 1989, trebuia să fie trase cele aproximativ 3.000 de rachete pe care le avea Armata Română. Ce însemna asta ? Din punct de vedere economic, suma rachetelor ajungea la trei miliarde de dolari. Fiind în Tratatul de la Varșovia, trebuia să le cumpărăm din nou. În comerțul cu armament se practică până la 30% comisionul. Pentru Victor Atanasie Stănculescu, acest lucru însemna până la 900 milioane de dolari. Cu doi ani înainte de a muri generalul Stănculescu, în fața mea a spus că nu ar fi avut timp să cheltuie acești bani. De ce se ținea atât de mult să fie trase aceste rachete ? În primul rând, era o afacere.”

Faptul că Victor Atanasie Stănculescu vedea totul ca pe o afacere nu ar trebui să surprindă pe nimeni, la fel cum nu ar trebui să surprindă nici faptul că și de această dată, factorii de decizie din Armata română au decis să fie în slujba celor care aveau de îndeplinit o misiune, bine conturată, cu mult timp înainte. Până în prezent, având la bază documentele și mărturiile mai multor participanți ai evenimentelor din decembrie 1989, ofițeri ai Armatei române au tras la execuția cuplului Ceaușescu, la masacrul celor 40 de militari în termen de la Otopeni, la Timișoara, la Sibiu, la București, în membrii grupului Trosca din fața Ministerului Apărării Naționale, dar ar părea că au fost și implicați în diversiunea radio-electronică din România. Și cu toate acestea, la 32 de ani de la aceste evenimente, avem un dosar cu trei inculpați care “pare că așteaptă” alte trei decese.

Material realizat de Alice Barbu.