Femei-marionetă
– Dar au fost și femei impuse la vârful aparatului de stat.
– Contingentul feminin de la vârful partidului, format din personalități precum Suzana Gâdea, Venerica Pătru, Olimpia Solomonescu, Lina Ciobanu, Ana Mureșan, Alexandrina Găinușă, Aneta Spornic sau Olimpia Clătici, nu schimbă radical lucrurile, rolul acestora fiind preponderent decorativ.
Miting în Piaţa Universităţii, organizat cu ocazia intrării trupelor sovietice în Bucureşti (30.08.1944). Tinereii Elena și Nicolae n-au lipsit de la eveniment (cota 2/1944)
– Care este/ a fost esența regimului instalat în România aproape o jumătate de secol și, mai ales, care sunt urmările acestei forme de guvernare? Ne-am revenit sau mai avem de tras de pe urma comunismului? În ce epocă trăim astăzi, domnule Cosmin Popa?
– Aș prefera să vorbesc despre urmări, căci cred cu tărie că efectele comunismului în plan cultural și mental sunt comparabile cu cele ale perioadei fanariote, când s-au petrecut mutații semnificative, unele devastatoare, în mentalul colectiv, în percepția și exercițiul moralității și în raportarea la autoritate, stat și individ. Și astăzi ne ciocnim la tot pasul de obiceiuri și profiluri formate și consolidate în timpul ceaușismului. Această dezgustătoare meteahnă a plagiatului, a alergatului politicienilor după diplome doctorale este un fenomen aproximativ recent, apărut și transformat în normă în timpul în care Elena Ceaușescu nu doar că a colecționat diplome științifice cu toptanul, dar a și controlat direct sistemul educațional, căutând să transforme activiștii de partid în oameni de știință, iar pe oamenii de știință în activiști.
Aspirația indiviziilor lipsiți de pregătire, de onorabilitate profesională și umană, în ultimă instanță, de a-și găsi un loc „călduț” în administrație oferindu-i „miluitorului” loialitate necondiționată și mai ales lipsă de scrupule este desigur un fenomen venit din modernitatea românească, dar niciodată ridicat la rang de normă, așa cum s-a întâmplat în comunism și cum se întâmplă și astăzi. Tendința partidelor politice de a popula cu o pletoră de „clienți” tot aparatul administrativ, toate sub-sistemele statului, nemanifestând nici cea mai mică preocupare pentru profesionalizarea birocrației și scoaterea sa din logica ciclurilor electorale este în bună măsură o urmare pe termen lung a comunismului, un mod de a face politică pe care l-au preluat de la PCR toate partidele apărute după căderea comunismului. În cele din urmă, succesul din marea politică românească al oamenilor cu formații și educație aproximative, gata oricând de cele mai dezgustătoare tranzacții și de cele mai stranii afilieri, în contrast cu respingerea organică de către sistem a profesioniștilor aventurați în politică, a celor dispuși să spună adevărul, indiferent de consecințele de imagine, este unul dintre efectele saltului în postcomunism a elitelor care au sprijinit regimul Ceaușescu până în ultimele sale ore.
Aspect din tribuna oficială cu prilejul demonstraţiei oamenilor muncii din Capitală, 1 mai 1966 (cota 26/1966)
Densitatea nepermis de mare a unor astfel de personaje în politică atrage după sine disprețul față de educație și standarde profesionale, baza succesului oricărei societăți, persistența gândirii publice în registre minore, atracția obsesivă față de beneficiile de imagine pe termen scurt, predispoziția către comportamente infracționale și mai ales incapacitatea de a pune în aplicare strategii și programe.
Avem cetățeni, n-avem politicieni
– Descurajant tablou social! A fost dictatura lui Nicolae Ceaușescu un duumvirat, mai ales spre finalul ei? Ce putere deținea, de fapt, tovarășa Elena în România? Era chiar atât de influentă?
– Fără îndoială, ultima perioadă a regimului Ceaușescu a fost un duumvirat, prin norme, proceduri și structură. Controlul exercitat de Elena Ceaușescu asupra cadrelor din toate domeniile, asupra educației și sistemului academic, asupra cercetării și tehnologiei, potrivit cu pretinsele sale competențe, a fost unul real, ea folosind în acest scop serviciile Securității și a celorlalte componente ale aparatului de control și represiune. Existența unei formule în preambulul actelor oficiale care arăta că „Tovarășa Elena Ceaușescu, membru al Comitetului Politic Executiv, prim viceprim-ministru al Guvernului R.S. România, este de acord cu aceste propuneri”, este dovada directă a existenței unui sistem care funcționa în toate sferele, nu doar în cele care intrau oficial în competența acesteia. Totuși, nu trebuie să interpretăm această situație ca fiind una predispusă la concurență sau conflict. Transferul a avut loc cu binecuvântarea și susținerea activă a lui Nicolae Ceaușescu, iar deciziile majore luate de Elena Ceaușescu nu s-au aflat niciodată în opoziție cu vederile soțului ei, care-și păstra pentru sine ultimul cuvânt. De altfel, într-una dintre discuțiile sale cu Ștefan Andrei și Cornel Burtică despre delimitarea competențelor în partid, Nicolae Ceaușescu le-a spus celor doi: „Să vă fie clar, eu sunt tovarășa și tovarășa sunt tot eu!” Desigur, în anumite circumstanțe, mai ales în rezolvarea situațiilor concrete, în perioadele în care Nicolae Ceaușescu era plecat din țară, Elena Ceaușescu se bucura de o oarecare autonomie decizională, însă niciodată fără ca soțul să fie informat în prealabil.
Recepție la Snagov, cu prilejul sărbătoririi zilei de 1 mai 1965. Elena Ceaușescu îi făcea marcaj strâns șefului statului (cota 20/1965)
– România, încotro?
– Cu toate neajunsurile, aproape paradoxal, dar perfect explicabil, România se află în situația de a avea o societate civilă mult mai performantă și mai deschisă către modernitate decât politicienii care o conduc. Pe cale de consecință, direcția pe care o urmează țara în condițiile exercitării nealterate a drepturilor politice depinde în mare măsură de fiecare dintre noi. Istoric vorbind, țara se află în cea mai bună situație internă și internațională de la re-intrarea românilor în istoria modernă europeană, ceea ce face ca succesele și eșecurile noastre să ni se datoreze sau să ne fie imputate aproape în totalitate. Reacția societății la încercarea unor partide de a restaura o parte din practicile trecutului recent a arătat că aceasta are anticorpii necesari și mai ales convingerile democratice necesare pentru construcția organică a unei societăți competitive și drepte, în care fiecare dintre noi să se simtă acasă. Nu-i mai puțin adevărat că având așteptări spectaculoase de la ei înșisi, românii au tendința de a se autostigmatiza, de a-și bagateliza realizările, care nu sunt puține, și de a supradimensiona capacitățile și calitățile altora. Cred că o atitudine mai echilibrată a fiecăruia dintre noi, dar mai ales un efort cotidian susținut de a trăi așa cum le cerem altora dintre noi să o facă, în profesie sau în viața personală, ne-ar ajuta să descoperim mai repede că România este un loc mai bun decât suntem tentați uneori să credem, iar numărul oamenilor onorabili, serioși și competenți este cu mult mai mare decât cel al nulităților, programatic aglomerate în anumite locuri.
Despre autor
Cosmin Popa, istoric și cercetător la Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române, specializat în istoria Uniunii Sovietice și a comunismului european, a urmat studii universitare la București și la Moscova și e doctor al Universității București. Alte lucrări: „Nașterea Imperiului” (2002), „Între tentația imperiului și alianța strategică, URSS și Europa Centrală și de Est” (2012), „Intelectualii lui Ceaușescu, Academia de Științe Sociale și Politice” (2018).
Material realizat de Florian Saiu.
