Evenimentul Istoric > Articole online > Director la 28 de ani, un actor de neuitat
Articole online

Director la 28 de ani, un actor de neuitat

Talentul său a fost remarcat de atunci, fiind ales pentru trupa de teatru a liceului. Toma Caragiu absolvit cursurile liceale în 1945 şi s-a înscris la Facultatea de Drept, dar a abandonat cursurile şi s-a înscris la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică Bucureşti, clasa Victor Ion Popa.

Debutul a avut loc, în 1948, pe scena Studioului Teatrului Naţional din Piaţa Amzei, când era student în anul III, cu rolul unui scutier din Toreadorul din Olmado, în regia maestrului Ion Sahighian.

La 1 mai 1948, a fost angajat ca membru al Teatrului Naţional, iar în 1949 a absolvit Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică.

În perioada 1951-1953 a jucat pe scena Teatrului de Stat din Constanţa, iar în 1953, la vârsta de 28 de ani, a fost numit director al Teatrului de Stat din Ploieşti, funcţie pe care o va deţine timp de 12 ani.

A interpretat pe scena ploieşteană 34 de roluri, perioada 1953-1965 fiind apreciată drept Epoca Caragiu.

„Actorul şi sălbaticii”

La începutul anilor 1960, a fost invitat de Liviu Ciulei la Teatrul Bulandra din Bucureşti. Dintre numeroasele roluri în teatru amintim.

Toma Caragiu a jucat roluri de comedie, dar şi drame. Unul dintre filmele sale foarte cunoscute este „Actorul şi sălbaticii” (1975), în care Toma Caragiu interpretează rolul unui alt mare actor – Constantin Tănase.

Din bogata filmografie a lui Toma Caragiu amintim: Vremea zăpezilor, Şeful sectorului suflete, Subteranul, Răpirea fecioarelor, Răzbunarea haiducilor, Haiducii lui Şaptecai, Brigada Diverse intră în acţiune.

A avut zeci de înregistrări în emisiuni radio sau la televiziune, fiind celebre monologurile sale, dar şi scenetele în care avea parteneri alţi mari actori, în emisiuni de divertisment tv.

Toma Caragiu a murit în urma cutremurului din 4 martie 1977, împreună cu prietenul său, regizorul Alexandru Bocăneţ. Cei doi sărbătoreau finalizarea filmului „Gloria nu cântă”, regizat de Bocăneţ, în care maestrul Toma Caragiu juca rolul principal, şi se aflau în locuinţa actorului din blocul Continental, situat în strada Colonadelor, în spatele Muzeului Municipiului Bucureşti (Palatul Suţu).

Actorul Toma Caragiu a fost înmormântat la 11 martie 1977 la cimitirul Bellu din Capitală.

Sursa: Agerpres

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola