Între cei doi au existat și numeroase deosebiri. Proveneau din zone diferite – Dej era moldovean, în timp ce Nicolae Ceaușescu se considera oltean. Dej fusese electrician, în timp ce Ceaușescu lucrase puțin timp într-un atelier de cizmărie. Dej a fost închis mai mulți ani decât Ceaușescu. Aveau firi diferite: Dej era petrecăreț, în timp ce Ceaușescu era sobru, distant, inclusiv cu cei din anturajul său.
Aceste diferențe le-au influențat comportamentul. Diplomatul Sergiu Celac, care i-a cunoscut pe amândoi și a putut observa diferența dintre ei. Amintirile sale au fost consemnate într-un interviu realizat de Virginia Călin, în 1997, care să păstrează în arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii române.
Agenţia de presă RADOR prezintă fragmente dintr-o serie de interviuri din arhiva de istorie orală, toate avâdu-l personaj central pe Nicolae Ceauşescu, încercând să îi contureze portretul într-un serial intitulat “L-am cunoscut pe Ceauşescu”.
Lui Celac, care a intrat în diplomaţie în 1961, Gheorghiu Dej i-a făcut impresia unei mai mari umanităţi, cel puţin cu anturajul imediat, care includea într-un fel şi traducătorii-interpreţi.
“Ceauşescu, încă de la început, încă de pe vremea când era doar membru al Biroului Politic avea o detaşare, o răceală şi o distanţă. Într-un fel discuta cu egalii şi superiorii săi şi cu totul altfel discuta cu fiinţele pe care le considera inferioare. Fiinţe inferioare erau nu atât chelnerul, desigur doctorul care era stimat, frizerul sau gărzile de corp. Inferioare erau fiinţele care erau utilizate din cauza unor profesiuni ciudate: limbile străine şi cei care scriau”, spunea Sergiu Celac.
Dacă în cazul lui Gheorghiu Dej “oamenii de condei”, cum se numeau atunci, erau principalii scriitori de discursuri şi alte materiale… pentru Gheorghiu Dej erau George Ivaşcu, Nicolae Corbu şi Silviu Brucan.
“Gheorghiu Dej nu se sfia să ceară părerea chiar unui interpret sau unui expert, cum am fost şi eu la ultima şedinţă a Tratatului de Varşovia, la care a participat Gheorghiu Dej, la Varşovia, în primăvara anului 1965. Dej se amuza, era ţuicar, bea ţuică în special şi uneori vin (…) La întoarcere de la Varşovia, trenul special a făcut o escală în gara Oradea. Primul secretar al regiunii a venit împreună cu oamenii de la gospodăria de partid și i-a adus lui Gheorghiu Dej șase damingene speciale cu cadarcă de Oradea, care erau îmbrăcate în nuiele. Și atunci a dat Gheorghiu Dej două damigene de vin pentru experţi, interpreţi şi o parte din ofiţerii de gardă care nu erau în tură. Ăsta a fost indiciul pentru noi toţi că Dej e pe ducă. Vinul acela, cadarca de Oradea, Dej îl ţinea în beci la reşedinţa lui şi îl bea singur sau numai aşa, cu un prieten, câte un pahar. Era un vin roşu de o calite excepţională, care se făcea în cantitate mică. Şi atunci bârfa noastră, până am ajuns la Bucureşti, era că nu o mai duce mult, ceea ce s-a şi întâmplat”, îşi amintea Sergiu Celac.
Potrivit lui Celac, fost translator prezidenţial pentru engleză şi rusă, foarte puţină lume s-a aşteptat la ascensiunea lui Ceauşescu.
“Ţin minte că la moartea lui Gheorghiu Dej m-am întâlnit cu un coleg din Ministerul de Externe, Puiu Țibuleac, și i-am spus uşor profetic şi riscant că ,,a existat un Stalin mare. Doamne, fereşte România de un Stalin mic!” Asta a fost impresia pe care am avut-o despre venirea lui Ceauşescu, când am aflat că el este succesorul lui Gheorghiu Dej. Pe Ceaușescu îl văzusem vorbind prin şedinţe şi defectul de vorbire atunci era mult mai vizibil şi mai accentuat. Cred că a făcut eforturi serioase pentru a depăşi acest handicap, dar crea atunci o impresie de duritate, care era oarecum neobişnuită la Gheorghiu Dej. Gheorghiu Dej ştia cumva să netezească colţurile, nu l-am văzut niciodată ridicând tonul sau să fie aspru sau răutăcios. Ceauşescu era întotdeauna foarte distant şi rece faţă de ceilalţi, mai ales din această categorie [a intelectualilor]”, spunea Celac.
“În perioada ‘74-’78, cât am funcţionat eu ca interpret la Preşedinţie, am avut de fapt un birouaş în sediul Comitetului Central. În jurul datei de 23 august 1978, am avut la Neptun o discuţie, întâmplătoare, cu secretarul general al Partidului Comunist Spaniol, Santiago Carrillo, aflat la odihnă pe litoral. Sub impresia unor lecturi recente am intrat într-o discuţie despre euro-comunism şi alte lucruri, care, probabil, nu i-au plăcut lui Ceaușescu, nu i-au plăcut nici lui Santiago Carrillo, deşi era un adept al unui perestroikism de tip vest european, nu a plăcut nici celor care au raportat [discuția] pe baza înregistrărilor care s-au făcut la aceea reşedinţă. Acesta a fost momentul şi cauza imediată pentru eliminarea mea.S-a hotărât trecerea mea [ca director] la Editura Enciclopedică, ceea ce a fost mult mai profitabil pentru mine personal”, a mai spus diplomatul.
