Hitler nu pierdea niciun prilej de a-și prezenta bucătarul oaspeților săi: Domnul Sepp Kannenberg, dictatorul meu.
Dacă Hitler era recunoscut ca șef peste 80 de milioane de germani, Joseph Kannenberg era „șeful” lui Hitler, în înțelesul cel mai adevărat al cuvântului.
Pe lângă Musolini, a fost prezentat lui Chamberlain, Daladier și amiralului Horthy.
El și-a atribuit puteri dictatoriale pentru a impune fuhrerului meniul său.
Sepp îl însoțea peste tot, de la Berchtesgaden la Berlin, de la Berlin la Roma, îl urma ca o umbră, în avion, trăsură sau tren special.
Un domn scund, chel și dolofan
Hitler nu pleca nicăieri fără „șeful” său credincios, iar acel domn scund, chel și dolofan era luat de multe ori drept gardă de corp.
Imediat ce sosea într-un oraș pe care nu-l cunoștea, el pleca în căutarea magazinelor de alimente cele mai alese, de unde cumpăra fructe și legume proaspete.
O prietenie veche îi lega pe cei doi.
Ea data de pe vremea când Hitler era un politician obscur, țintă ușoară a caricaturiștilor și ziarelor umoristice.
A doua zi după vestita lovitură de stat din 9 noiembrie 1923, la Munchen, Hitler s-a văzut nevoit să fugă și în noaptea aceea și-a găsit adăpost într-o căsuță din apropierea orașului, aparținând lui Sepp.
Urmărit de polițiști, el a aflat lângă bavarezul simplu liniștea de care avea nevoie și pe care gazda i-a oferit-o cu mărinimie înfruntând primejdia presupusă de ascunderea unui rebel.
Hitler nu l-a uitat.
Venind la putere, i-a încerdințat lui Kannenberg sarcina de a se ocupa de bucătăria sa.
O situație strălucită: muncă ușoară și foarte bine retribuită.
Kannenberg spunea la câțiva ani după al doilea război mondial: „Am avut grijă de tot divertismentul. A fost un mare iubitor de muzică ”.
Pus să numească piesa preferată a lui Hitler, el a anunțat cu mândrie: Piesa care i-a plăcut cel mai mult a fost „Cine se teme de Marele Lup Rău?”.
