Situat în capitala landului Mecklenburg-Pomerania Inferioară, castelul din orașul Schwerin are o istorie de peste o mie de ani. Primele indicii arheologice datează din anul 942, când pe o insuliță de pe Lacul Schwerin a fost ridicată o cetate.
În 1160, o fortăreață a unui trib obotrit a fost cucerită de o armată condusă de lordul Heinrich der Lowe, duce de Bavaria și Saxonia. Acest an a devenit și data oficială de întemeiere a orașului Schwerin.
Castelul are o istorie de câteva sute de ani. A fost ridicat în epoca renascentistă, iar apoi extins în secolul al XIX-lea. Forma de astăzi cu o cupolă aurită și cu o sumedenia de turnulețe datează din perioada 1847-1857.
Arhiducele Friedrich Franz al II-lea de Mecklenburg-Schwerin s-a mutat în castel în luna mai a anului 1857.
Arhitectul castelului a fost Georg Adolf Demmler.
Într-o perioadă în care societatea civilă se răscula împotriva nobililor, cerând mai multă putere și drepturi politice, în Mecklenburg se ridica un castel, cu adevărat ultimul castel-reședință din Germania.
Familia arhiducelui s-a mutat în castel în 1842, însă condițiile erau atât de proaste, încât tatăl lui Friedrich a cerut demolarea și reconstruirea de la zero la câteva sute de metri de locația originală.
El a decedat subit de pneumonie, iar tânărul Friedrich, de 19 ani, student la Bonn, a fost rechemat să își ocupe funcția de arhiduce. El a decis ca noul castel să fie reconstruit pe locul vechiului edificiu.
Localnicii din Schwerin se alintă că ei dețin Neuschwanstein-ul din nordul Germaniei, însă faima castelului din Bavaria este imbatabilă, chiar dacă edificiul din Schwerin a fost ridicat cu 20 de ani înainte.
De fapt, modelul de inspirație pentru castelul Schwerin a fost castelul Chambourg din Franța.
Arhitectul a ales însă să păstreze câteva părți din vechea clădire care data din secolul a XVI-lea.
În 1918, Castelul Schwerin a devenit proprietatea statului. A fost transformat în școală pentru asistente medicale, centru de inițiere pentru profesori, spital și muzeu.
Din 1945, comuniștii din Republica Democrată Germană (RDG) n-au avut avut niciun interes să mențină vie istoria unui simbol al monarhiei, astfel că l-au lăsat în paragină, invocând costurile uriașe de întreținere. A găzduit un mic muzeu abia din 1974.
Salvarea a venit după reunificarea Germaniei, când castelul a fost transformat în sediul Parlamentului regional al landului Mecklenburg-Pomerania Inferioară.
De atunci s-au depus eforturi financiare însemnate pentru a reda strălucirea de altădată a castelului și restaurarea interioară parțial la forma de dinainte de 1918.
Lucrările s-au încheiat în 2019. Încă din 2007, parlamentul regional a votat solicitarea de trecere a castelului pe lista patrimoniului UNESCO, ceea ce s-a și întâmplat în 2015.
Ce mai puteti face la Schwerin: plimbare cu barca pe lacul Schwerin, vizitarea orașului vechi, vizitarea Muzeului de Stat Schwerin și a Teatrului de Stat Mecklenburg, aflate în vecinătatea castelului.
Orar și preț
Vizitarea grădinilor și a zonelor exterioare a castelului este gratuită.
Cea mai spectaculoasă încăpere din interiorul castelului este sala tronului.
Interiorul poate fi vizitat de marți până duminică intre orele 10.00-18.00 (14 aprilie-13 octombrie) și 10.00-17.00 (14 octombrie-13 aprilie).
Prețul unui ticket este de 8,50 euro pentru adulți (inclusiv permisiunea de a face fotografii) și 6,50 euro pentru elevi, studenți și grupuri de cel puțin zece persoane.
Un tur cu ghid pentru un grup de cel puțin 25 de persoane costă 60 de euro (2,40 euro de persoană), în timp ce închirierea unui ghid audio în diferite limbi costă doi euro de persoană.
Cum ajungi la Schwerin
Orașul Schwerin se află la 115km de Hamburg și 215km de Berlin. Din Hamburg se poate ajunge la Schwerin cu trenul, fiind cel puțin un tren la fiecare oră cu o durată de 0:55- 1:25 ore, la prețul de 25-35 de euro în funcție de categoria trenului.
Există și varianta unei deplasări cu autocarul, trei plecări pe zi din Hamburg, (la 8:00, 17:15 și 18:30, întoarcere la 9:00, 13:00, 16:30), durata deplasării: 1,40 și preț 5,50 euro. Castelul se află la o plimbare de 20 de minute de Gara Centrală.
Din Berlin pleacă la fiecare două ore (8:32, 10:32) un tren direct la Schwerin.
Durata deplasării este 2:30, iar prețul variază între 27 și 43 de euro, în funcție de cât de repede se achiziționează tichetul).
Există și varianta unei deplasări cu autocarul, patru plecări pe zi, (la 7:30, 11:00, 14:20 si 18:20, întoarcere la 9:25, 11:25, 14:25 17:55), durata deplasării: 2.40 și preț 8 euro de persoană.
SURSA FOTO: Istvan Deak