Controversatul expriment din închisoare realizat de Universitatea Stanford, acum o jumătate de secol a demonstrat degradarea naturii umane într-un mediu demonic. Implicațiile etice ale acestei cercetări sunt discutate și astăzi în cadrul cursurilor de psihologie din lumea întreagă.
În 1971, la Universitatea americană Stanford, psihologul și profesorul Philip Zimbardo a recrutat 24 de studenți într-un grup de studiu. Proiectul era un exercițiu menit să simuleze viața în închisoare timp de două săptămâni. Jumătate dintre studenți au fost transformați în deținuți, cealaltă jumătate în gardieni, cu Zimbardo în rol de supraveghetor. Fiecare participant la experiment a fost plătit cu 15 dolari pe zi.
Pentru cercetare au fost organizate celule de închisoare” în subsolul universității și birouri pentru gardieni. Scopul era de a arăta că deținuții și gardienii își vor asuma cu totul rolurile lor, fără a-și mai folosit prejudecățile morale anterioare.
Prin acest experiment, Zimbardo a dorit să afle și dacă brutalitatea raportată în închisorile americane era provocată de sadismul gardienilor sau era rezultatul mediului carceral.
În prima zi, deținuții au fost „arestați” și duși în celule, unde au descoperit condiții mizerabile. Gardienii, pe de altă parte, beneficiau de condiții mai confortabile, separați de deținuți.
Zimbardo a dat instrucțiuni clare gardienilor pentru următoarele zile: „Puteți induce prizonierilor sentimentul de lictiseală, un sentiment de frică într-un anumit grad, puteți crea o atmosferă de arbitrariu determinându-i să înțeleagă că viața lor este controlată de noi, de sistem, și că nu au parte de intimitate… Îi vom lipsi de individualitatea lor în mai multe moduri. În general, tot ce duce la un sentiment de neputință. Adică, în această situație, noi avem toată puterea și ei nu au nici o putere.”
Gardienii și-au luat rolurile foarte în serios și i-au hărțuit pe deținuți folosind pedepsele psihice sau permițându-le unora dintre deținuți să își facă nevoile fiziologice oriunde, numai în hârdăul special din celulă nu.
Mai mult, le-au luat saltelele și i-au lăsat să doarmă pe ciment pentru a-i pedepsi.
Mai mulți dintre gardieni au devenit incredibil de cruzi, afișând veritabile tendințe sadice.
Deținuții au primit numere de identitate și li se cerea frecvent să le repete.
A doua zi, unii dintre deținuți au baricadat ușile celulelor și au refuzat să se supună ordinelor. Când au fost atacați de gardieni, ei au împărtășit sentimente de compasiune cu colegii lor deținuți.
După mai puțin de trei zile, unul dintre deținuți a început să se poarte „nebunește”, potrivit raportului lui Zimbardo: „#8612 a început să se poarte nebunește, să urle, să blesteme, să fie cuprins de o furie ce părea necontrolată. A fost nevoie de ceva timp pentru a-l convinge că era cu adevărat suferind și trebuia să-l eliberăm.”
La scurt timp, Zimbardo a invitat un preot catolic, care fusese capelan la o închisoare, pentru a participa la evaluarea proiectului. Când prizonierii s-au prezentat în fața sa, și-au spus numerele, nu numele. Preotul a avut câte o întrevedere individuală cu fiecare, dându-le diverse sfaturi.
În cele din urmă, unul dintre deținuții intervievați, # 819, a făcut o criză de isterie și s-a prăbușit la pământ, astfel că psihologii i-au spus să se odihnească, până ce îi vor aduce ceva hrană și un doctor.
În același timp, unul dintre gardieni i-a pus pe restul deținuților să repete în cor: „Deținutul # 819 este un deținut rău. Din cauza a ceea ce a făcut deținutul # 819, celula mea este în dezordine, domnule agent de corecție.”
Respectivul deținut a plâns cu sughițuri, necontrolat, când i-a auzit pe colegi spunând așa ceva, dat atunci când Zimbardo i-a propus să părăsească experimentul, a declarat că nu poate pentru că este un deținut rău.
Zimbardo i-a spus: „Ascultă, tu nu ești # 819. Tu ești (și i-a spus numele său), iar eu sunt dr. Zimbardo. Sunt un psiholog, nu un supraveghetor de închisoare, iar aceasta nu este o închisoare adevărată, aceștia sunt studenți, ca și tine. Haide să mergem.”
Iar participantul a răspuns: „Ok, să mergem”, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Deși Zimbardo a dorit ca experimentul să dureze două săptămâni, acesta a fost încheiat în ziua a șasea.
Unul dintre studenți, Christina Maslach, care a realizat interviurile cu gardienii și deținuții, a ridicat ulterior semne de întrebare legate de moralitatea experimentului, aflând că gardienii au abuzat de deținuți.
În 2008, Zimbardo nota:
„Abia cu mult mai târziu am realizat cât de mult am intrat eu însumi în rolul meu din închisoare. Ajunsesem să gândesc ca un supraveghetor de închisoare, nu ca un psiholog.”
