Decembrie 1985. Ceauşescu şi documentul secret care a stârnit vâlvă în toată lumea

 

La 17 decembrie 1985, cu 4 ani înainte de Revoluţie, Los Angeles Times îi dedica un amplu material lui Nicolae Ceauşescu, cu privire la obsesia acestuia numită „sistematizarea” zonelor rurale. Jurnalistul american Robert Gillette, corespondentul Los Angeles Times la Moscova din 1984 până în 1987, relata pe larg despre rana pe care regimul comunist o […]

La 17 decembrie 1985, cu 4 ani înainte de Revoluţie, Los Angeles Times îi dedica un amplu material lui Nicolae Ceauşescu, cu privire la obsesia acestuia numită „sistematizarea” zonelor rurale.

Jurnalistul american Robert Gillette, corespondentul Los Angeles Times la Moscova din 1984 până în 1987, relata pe larg despre rana pe care regimul comunist o deschisese şi o adâncea de la an în România acelor ani.

Aşadar, modul abrupt în care era înfăptuită „sistematizarea” zonelor rurale făcea ocolul lumii. Occidentalilor nu le venea să creadă cât de simplu era pentru Ceauşescu să treacă peste nişte principii şi valori sacre pentru ţăranul român.

„BUCUREȘTI, România – În cel de-al 20-lea an de guvernare, președintele Nicolae Ceaușescu își pune ștampila personală în România cu un proiect vast de construcție în Capitală și cu scheme de inginerie socială care promit să modifice fața acestei sărace țări balcanice.

Având un grad de putere personală care o depășește cu mult pe cea a oricărui alt lider est-european, Ceaușescu, în vârstă de 67 de ani, nu a lăsat criza economică prelungită să stea în calea eforturilor sale de a «ridica patria spre vârfuri mai mari de progres și civilizație», așa cum a spus-o într-un discurs recent.

În mediul rural, autoritățile locale s-au angajat într-un program la nivel național pentru eliminarea a sute de sate mici, unele dintre ele vechi de generații, care acum sunt considerate ineficiente din punct de vedere economic.

Sub rubrica «sistematizării» zonelor rurale, țăranii din cele mai mici așezări trebuie să fie mutați din propriile case în apartamente înalte, mai aproape de fabrici și ferme colective administrate de stat. Satele lor urmează să fie transformate în terenuri agricole.

În același timp, Ceaușescu cere ca toate cele 41 de județe ale României să se organizeze pentru a fi autonome din punct de vedere economic până anul viitor, astfel încât nicio localitate, conform propriilor cuvinte, «să cheltuiască mai mult decât produce».

În București, echipajele de construcție ajutat de trupele Armatei au demolat în ultimele 18 luni o jumătate de milă pătrată de cartiere rezidențiale dens populate în inima orașului pentru a face loc unui nou «centru civic» pentru Partidul Comunist și guvernul național.

Presa oficială a promis că centrul va fi un «ansamblu grandios» de birouri, blocuri de apartamente și magazine.

Fără discuții publice, rețele întregi de străzi din orașul vechi de 500 de ani au fost șterse pentru proiect, deplasând aproximativ 40.000 de persoane din vechiul cartier Uranus al Bucureștiului, una dintre puținele zone care au supraviețuit unui cutremur din 1977, nedeteriorat.

Deși oficialii guvernamentali o neagă, intelectualii disidenți și diplomații occidentali raportează că unii rezidenți au primit doar 48 de ore pentru a se muta în cartiere noi și mai mici de la periferia orașului, înainte de dinamitarea caselor lor.

Autoritățile culturale române au convins guvernul să salveze mai multe dintre cele mai vechi și istorice biserici ale țării care stăteau în calea centrului civic și a mai multor proiecte de construcții mai mici din altă parte a orașului.

Dar cel puțin șase alte biserici datând din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XIX-lea au fost distruse în ultimele luni, pe lângă o sinagogă și mai multe clădiri menționate ca fiind demne de remarcat în ghidurile turistice standard și în operele românești de istorie a artei.

Printre clădirile demolate în ultimele luni se numără biserica Albă-Postăvari din secolul al XVII-lea, cândva un centru remarcat pentru țesătorii, și bisericile din Spirea-Veche și Izvorul-Tămăduirii din secolul al XVIII-lea. Cea din urmă a fost doborâtă pentru a face loc unui parc.

Echipajele de demolare au ras o aripă a mănăstirii Antim din secolul al XVIII-lea, care este marcată pe hărțile turistice oficiale și este una dintre cele mai vechi unități medicale din România, Spitalul Brâncovenesc, vechi de 150 de ani. De asemenea, au fost demolate porțiuni din mănăstirea Cotroceni, locul de înmormântare al unui prinț român venerat pentru că a tipărit prima Biblie a națiunii (n.r. Biblia lui Șerban Cantacuzino). Părțile care au scăpat din această mănăstire care datează din 1679, au fost transformate în cartiere de oaspeților pentru vizitatorii importanți ai statului.

La marginea orașului, mănăstirea Văcărești din secolul al XVIII-lea, care este descrisă într-un text despre istoria artei publicat de stat în 1984 drept «cel mai mare complex monastic al secolului din România», pare destinat distrugerii.

O lucrare de demolare parțială a lăsat biserica centrală puternic deteriorată, acoperișul său rupt și porticul ei plin cu bucăți căzute de zidărie. Un paznic, susținut de câini, descurajează fotografierea.

Deși demolarea mănăstirii a fost suspendată luni întregi, surse românești se așteaptă acum ca aceasta să fie finalizată în curând. Micul deal pe care se află edificiul a fost desemnat ca şantier pentru un nou Minister al Justiției.

Distrugerea clădirilor istorice a adus exprimarea suferinţei și indignării din partea intelectualilor disidenți și a grupurilor de emigranți români din Europa de Vest.

Dar nu au descurajat autoritățile, care consideră aceste proiecte atât ca necesități practice pentru un oraș în creștere, cât și ca monumente ale socialismului în stil sovietic.

Inițiativa tuturor marilor angajamente din România este atribuită oficial președintelui Ceaușescu, a cărui aniversare de 20 de ani la putere a fost marcată în acest an de noi culmi ale adulării orchestrate de stat.

Librăriile dedică secțiuni speciale lucrărilor colectate ale lui Ceaușescu, iar televiziunea de stat oferă programe nocturne de cântece și poezii, în cinstea președintelui mititel, cu părul ondulat și a soției sale, Elena, primul vicepremier.

Înşiruirile de laude nu pot fi depășite decât de cele împărţite cu dărnicie lui Kim Il Sung, liderul nord-coreean cu care Ceaușescu are relații strânse. În ciuda raționalizării alimentelor și a combustibilului într-o criză economică de trei ani, cele două decenii ale lui Ceaușescu la putere sunt oficial salutate ca „ani de lumină” și „Epocă de Aur” pentru România, în timp ce presa de stat a înfățișat noul centru civic ca dar al președintelui pentru oameni.

Chiar și așa, autoritățile române par să trateze proiectul ca pe o problemă sensibilă. Gărzile militare înarmate patrulează în zonă, iar agenții de securitate îmbrăcați în haine civile încearcă să împiedice străinii să o fotografieze.

Întrebat de ce, un agent care vorbea limba engleză a răspuns: «Este un secret.» Dacă da, este cel mai vizibil secret din România. În timp ce majoritatea luminilor stradale ale orașului sunt închise noaptea pentru a economisi energie, proiectoarele luminează complexul cu 10 etaje și arcurile electrice care strălucesc printre grinzi până seara.

Echipajele de demolare au început să niveleze zonele rezidențiale pentru proiectul din vara anului 1984. În acea perioadă, occidentalii au invitat România pentru a sfida boicotul Moscovei la Jocurile Olimpice, iar arhitecții și studenții voluntari din București lucrau frenetic pentru a compila o arhivă documentară a caselor vechi și bisericilor prăbușite pentru distrugere, cu un pas înaintea buldozerelor.

Vara trecută, demolarea a fost extinsă pe o pantă de 1,5 km cu un culoar în vechiul cartier evreiesc al orașului, pentru a face loc unei noi căi care duce spre centrul civic, care va fi numită Bulevardul Triumfului Socialismului.

Numele a generat o glumă cu circulație largă, ceea ce sugerează că ar fi fost mai exact să o numim Bulevardul Triumfului Socialismului asupra Orașului. Unii critici au etichetat zona demolată Ceaushima.

«Tragedia este că atunci când te uiți la modelele de design ale acestui centru, este teribil de urât, un monument al kitsch-ului totalitar», a comentat un ambasador occidental, exprimând o părere care pare a fi împărtășită de mulți români.

Cu toate acestea, oficialii apără proiectul ca făcând parte dintr-o «sistematizare» foarte necesară a orașului, a cărui populație s-a umflat la 2,2 milioane în ultimii ani sau la 10% din întreaga populație românească.

Într-un interviu, Cristian Moisescu, secretarul Comisiei Centrale a Patrimoniului Cultural și Național, a declarat că extinderea rapidă a orașului a dus la necesitatea urgentă a apariţiei unui centru administrativ unificat și „reprezentativ”, precum și a unor noi artere de trafic care leagă suburbiile de inima orașului.

Moisescu, a cărui comisie este responsabilă de păstrarea siturilor istorice, artistice și arheologice, a declarat că cererile de creștere au făcut necesară demolarea unor clădiri «obscure» şi despre care statul nu a considerat că merită salvate.

«Nicio clădire de arhitectură civilă, clasificată de noi ca monument (național) și protejată de lege, nu a fost distrusă», a spus el.

Totuși, intelectualii dizidenți susțin că guvernul a exclus pur și simplu din lista clădirilor protejate pe cele pe care intenționa să le demoleze și pe care comisia lui Moisescu nu a putut să le salveze.

Arhitect și istoric profesionist, Moisescu a indicat în termeni diplomatici că protecția monumentelor istorice a fost și este încă o chestiune de dezbatere internă.

«Am avut discuții lungi, discuții, chiar dispute cu planificatorii urbani care lucrează la sistematizare, pentru a căuta cea mai bună soluție pentru conservarea monumentelor în locul lor», a spus el. «În multe cazuri, am câștigat cazul.»

«Emigranții din afara ţării, care consideră că apără monumentele noastre, sunt prost informați. Dacă sunt interesați de soarta monumentelor românești, ar trebui să stea aici pentru a le apăra».

Ca un compromis între planificatori și salvatori, guvernul a oferit fonduri pentru mutarea a cinci biserici istorice și clădiri monahale cu până la 200 de metri până la marginea șantierului centrului civic.

Este o procedură complexă și costisitoare, care implică structuri fragile de zidărie care cântăresc sute de tone și una care lasă bisericile ascunse în umbra impozantă  a blocurilor noi de apartamente.

Ultimele clădiri care vor fi mutate sunt biserica Mihai Vodă din secolul al XVI-lea, una dintre cele mai vechi din România și o clopotniță adiacentă. Inginerii au așezat plăci groase de beton armat sub cele două structuri de cărămidă, apoi le-au legat de nişte roți montate pe șine de oțel. Biserica și clopotnița trebuie să fie trase încet de-a lungul șinelor la o distanță de aproximativ 230 de metri.

Criticii cred că ar fi fost mai simplu să fi fost modificate planurile pentru centrul civic. Dar se crede că implicarea personală a lui Ceaușescu în proiect a exclus acest lucru.

 

Proiectul București nu este în niciun caz singurul care a alarmat comunitatea culturală. Un document secret care circulă în prezent în București cuprinde 30 de orașe și orașe provinciale în care autoritățile sunt acuzate că demolează sistematic stilul distinctiv al arhitecturii balcanice a României în favoarea blocurilor de beton socialiste şi moderne”, se arată în a 11-a parte a articolului Ceausescu Getting Rid of Inefficient Small Villages (Ceauşescu scapă de satele mici şi ineficiente).

Proiectul sistematizării a fost discutat pentru prima dată în cadru oficial la Conferinţa Naţională a PCR din 6-8 decembrie 1967, dată la care mai-marii comunişti au prezentat propuneri pentru remodelarea mediului rural. Discuţiile au fost reluate și la Congresul al X-lea al PCR din 1969, iar mai departe s-a dezbătut la Conferinţa Naţională a PCR din 19-21 iulie 1972, când se preconiza realizarea a «300-350 de noi centre urbane», în urma sistematizării satelor.

La sfârșitul anilor 1980, «marele salt» cu privire la construcţia de locuinţe s-a încheiat în majoritatea orașelor ţării; încă de la jumătatea deceniului se făceau pregătiri pentru etapa a doua a sistematizării, respectiv reconstrucţia mediului rural.

În anul 1986, Secţia Organizatorică a CC al PCR a elaborat un raport privind «sistematizarea localităţilor pe baza normelor de dimensionare a suprafeţelor de teren din cadrul perimetrelor construibile».

Se preconiza că dintre cele 13.123 sate existente, urmau să fie menţinute doar 9.192. Nici mai mult, nici mai puţin, marii planificatori comunişti prevedeau ca restul localităţilor, 3.931 la număr, să fie propuse pentru dezafectare și strămutate în alte localităţi cu perspective mai mari de dezvoltare economico-socială».

Totuşi, activiștii Comitetului Central nu au menţionat vreodată care erau criteriile prin care se stabileau «perspectivele de dezvoltare».

Pentru localităţile care mai rămăseseră s-a aplicat  Legea 58/1974. Ce însemna asta? Era redusă drastic suprafaţa de locuire de la 625.258 hectare la 285.839 hectare.

Mai mult, nici chiar localităţile iertate de demolare nu aveau dreptul să-și păstreze arhitectura.

Planificatorii calculaseră în avântul lor tovărăşesc faptul că 1.863.417 de gospodării se aflau în afara «perimetrelor construibile» și urmau a fi strămutate.

Trebuiau create noi parcele pentru agricultură, adică 339.419 de hectare, în numele «noii revoluţii agrare», care urma să „înghită” şi unele locuinţe aflate în afara «perimetrelor construibile» din mediul urban, estimate la 275.755 gospodării.

În cele din urmă, forma finală a acestui program de sistematizare a fost făcută publică în 1988 şi erau preconizate trei etape eșalonate până în anul 2000: 1990–1995–2000.

În cuvântarea din 3 martie 1988 privind sistematizarea satelor, Nicolae Ceaușescu vorbea despre distrugerea unui număr de sate cuprins între 7.000-8.000, din aproximativ 13.000 existente.

Pentru respectarea «indicaţiilor» Geniului Carpaţilor, în ședinţa CPEx din 6 mai 1988 a fost constituită Comisia centrală pentru sistematizarea teritoriului și localităţilor.

explicaţie foto: Ceauşescu semnează în cartea de onoare a Primăriei Parisului în 1970

sursa foto: comunismulinromania.ro