Evenimentul Istoric > Articole online > Decembrie 1937. Fotografii document cu Regele și Regine din Familia Regală a României de la inaugurarea Palatului Elisabeta
Articole online

Decembrie 1937. Fotografii document cu Regele și Regine din Familia Regală a României de la inaugurarea Palatului Elisabeta

Palatul Elisabeta a fost construit din 1936 pentru Regina Elisabeta a Greciei, născută Principesă a României, prima fiică a Regelui Ferdinand I al României și a Reginei Maria a României, soră a Regelui Carol al II-lea al României.

Palatul Elisabeta nu a fost destinat să găzduiască activități oficiale, ci să servească ca locuință Principesei reîntoarse în țară.


Palatul nu a fost locuit prea mult de către fosta regină a Greciei, deoarece aceasta s-a retras la reședința ei de la țară, Castelul Banloc.

După 23 august 1944 Regele Mihai va folosi Palatul până în decembrie 1947 pentru a reveni apoi în 2001 în această clădire pusă la dispoziţia Familiei Regale.

Arhitectura Palatului Elisabeta îmbină stilul maur cu cel brâncovenesc făcându-l unic între palatele Bucureştiului. Tânărul arhitect Corneliu Marcu a reuşit să ridice Palatul în doar un an, pe un teren al Parcului Herăstrău.

Astăzi, Palatul Elisabeta este locul în care se desfășoară majoritatea evenimentelor şi întâlnirilor publice ale membrilor Familiei Regale.

Pe acoperișul Palatului se află un mare catarg pentru drapele.

Conform uzanțelor de protocol regal, pe acest catarg trebuie arborat, în fiecare moment, pavilionul personal al Regelui, atunci când Suveranul se află în reședință (sau cel al membrului Familiei Regale cu rangul cel mai înalt care este prezent, în ordinea de precădere).

Pavilionul este imediat coborât atunci când Regele părăsește reședința. Dacă nici un membru al Familiei Regale nu se află în Palat, pe catarg flutură drapelul național al României, steagul tricolor având în centru Stema Regală, varianta mare.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola