De la iobagi la vrăjitoare: 10 mituri eronate despre viața în Evul Mediu

 

Cercetarea istorică s-a concentrat poate mult prea mult pe ororile secolului al XX-lea și a neglijat perioade istorice precum Evul Mediu.

Asta a permis răspândirea de mituri și informații false despre viața din acea perioadă. Istoricul John H. Arnold, profesor de istorie medievală la Universitatea din Londra, a publicat pe site-ul HistoryExtra  cele mai importante zece mituri eronate despre Evul Mediu.

1.  Societatea nu era compusă doar din clerici, iobagi și cavaleri

Mulți rostogolesc mitul conform căruia în Evul Mediu au existat doar trei pături sociale: clericii care se rugau, cavalerii care se luptau și iobagii care munceau, însă aceasta nu este o imagine veridică a vieții din jurul anului 1100.

Populația din Europa a început să crească vertiginos în secolele al XII-lea și al XIII-lea.

Populația Parisului și a Londrei a crescut de aproape zece ori în nici 200 de ani. În aceste orașe existau tot feluri de ocupaţii: comercianți, vânzători, tâmplari, măcelari, țesători, arhitecți, pictori sau jongleri.

În zonele rurale nu toți țăranii erau iobagi legați de glie. Mulți erau oameni liberi, bărbați și femei, care dețineau pământ propriu, în timp ce aceia mai puțin liberi puteau vinde pământul și alte bunuri. Erau într-adevar și mulți iobagi săraci și oprimați, dar nu era o condiție universală.

2. Oamenii aveau putere de decizie

Cel puțin unii dintre ei. Nu este cazul alegerilor naționale, fiindcă încă nu erau în actualitate în Evul Mediu, însă oamenii aveau un cuvânt important în politica locală.

În Franța, încă din secolele XII și XIII se organizau alegeri anuale locale pentru funcțiile de consul și consilieri, iar bărbații își puteau exprima opțiunea.

În nordul Italiei exista un sistem mai complet de alegeri pentru guvernarea locală, cu alegeri pe diferite niveluri.

Femeile nu puteau candida, însă unele sunt menționate în arhivele locale pentru un aport deosebit în dezvoltarea politică a urbei.

3. Biserica nu a condus o vânătoare de vrăjitoare

Amploarea vânătorii de vrăjitoare și reacția paranoică generală la acest stereotip al răului nu își au originile în Evul Mediu, ci mai degrabă în epoca modernă timpurie din secolele XVI si XVII.

Au existat câteva procese ale unor vrăjitoare în Evul Mediu, în special în zonele germanice, însă nu au fost realizate de clerici, ci de autoritățile locale civile.

Poziția oficială a bisericii cu privire la magie a fost că este un nonsens prostesc care nu funcționează. Lucrurile au fost amplificate la finalul secolului al XV-lea, când cartea lui Heinrich Kramer, ”Malleus Maleficarum”, a încercat să îi convingă pe oameni de existența vrăjitoarelor.

În prima fază, biserica a condamnat această carte, iar la începutul secolului al XVI-lea, închizitorii au fost sfătuiți să nu ia în considerare nimic din cele scrise în carte.

4. Evul Mediu a avut renascentiștii săi

Când ne referim la epoca renascentistă, de obicei, ne referim la o îmbrățișare autoconștientă a modelelor clasice din literatură, artă, arhitectură și cunoaștere de la sfârșitul Evului Mediu. Practic, e o trecere de la gândirea medievală la un mod de gândire modern.

În realitate, intelectualii medievali au avut epoca lor renascentistă a gândirii și retoricii clasice încă din secolul al XII-lea, care se baza în mod special pe transmiterea lucrărilor lui Aristotel și a altor autori clasici prin intermediul unor traducători sau filosofi arabi. Una dintre urmări a fost o schimbare de abordare asupra lumii fizice, care i-a convins pe unii precum Roger Bacon (1214-1294) să analizeze modul în care ar putea observa și experimenta cu lumea fizică, și astfel să învețe mai mult despre aceasta.

5. Au făcut schimb de produse și au călătorit pe distanțe lungi

Un mit răspândit cu succes este că în Evul Mediu, migrația era aproape inexistentă. Ar putea fi cazul unor comunități rurale, însă acest lucru e valabil și pentru epoca care a urmat Evului Mediu.

Au fost însă mulți care au cutreierat lumea în pelerinaje de mii de kilometri.

Cei care se ocupau cu schimbul de produse erau obișnuiți să călătorească perioade lungi de timp. Chiar și în Evul Mediu se aduceau produse din Asia în Europa via Orientul Mijlociu.

Unii chiar au ținut un jurnal al călătoriilor lor, cum a fost ”Jurnalul spre părțile estice ale lumii”, semnat de William Rubruck, care descrie o călătorie de trei ani, începută în 1253, în teritoriile actuale ale Ucrainei și Rusiei.

6. Au existat și obiceiuri nu tocmai creștine

Nu poate fi pus la indoială că Evul Mediu în Europa a fost influențat aproape în totalitate de creștinism. Au existat și au supraviețuit și câteva obiceiuri tolerate de biserică. Unele provin din perioada dinainte de Evul Mediu.

Unul care a rezistat în părți diferite ale Europei a fost cel de a rostogoli de pe dealuri câteva butoaie incendiate pentru a marca finalul verii.

Un alt obicei era de a arunca grâu în capul cuplurilor proaspăt căsătorite. Existau și strângeri de fonduri, în special în cadrul unor petreceri.

Unele obiceiuri pot fi considerate doar superstiții, în special pentru invocarea unor puteri sau spirite supranatuale pentru a proteja recoltele și oamenii de apariția  anumitor boli.

7. Nu toate căsătoriile aveau loc în biserică

Realitatea este că majoritatea căsătoriilor în mod cert nu au avut loc în biserici. Cele mai multe au fost doar la poarta bisericii. Cuplurile nu erau obligate să își unească destinele în biserică și nici prezența unui preot nu era obligatorie. Practic, nu era nevoie de nicio componentă bisericească.

În secolul al XII-lea, biserica a încercat să schimbe gândirea oamenilor, prin invocarea faptului că mariajul este dorința lui Dumnezeu de a schimba lumea. Și legea îi obliga să declare că vor să se căsătorească.

Mariajul era un pas foarte simplu, în care atât femeia, cât și bărbatul trebuiau să își dea acordul, iar la eveniment trebuia să asiste cel puțin un martor, care să ateste că cei doi s-au căsătorit, în eventualitatea în care unul dintre ei se răzgândea mai târziu.

8. Autorii din Evul Mediu n-au scris propriile cărți

Actul fizic de a scrie era considerat un lucru degradant în Evul Mediu. Practic era o muncă apreciată drept mediocră, care nu era executată direct de clerici și intelectuali. În schimb, ei alegeau să dicteze ceea ce ar fi vrut să apară scris.

9. Nu toți mergeau la biserică

Evul Mediu se evidențiază prin religiozitate extremă: misticism, sfinți și pelerinaje în masă. Însă nu toți erau preocupați de biserică.

Omul medieval era capabil de o reflecție sceptică. Mulți s-au îndoit de ceea ce susținea biserica. Mulți erau preocupați de ceea ce va urma după moarte. Sunt dovezi multiple că nu toți oamenii mergeau duminică la biserică.

Un preot spaniol se plângea episcopului la începutul secolului al XIV-lea că nu vine mai nimeni duminică la biserică, ci lumea se distrează pe străzi.

10. Oamenii nu credeau că pământul e plat

Există mituri care sunt foarte greu de demontat. Așa cum s-a dovedit că vikingii nu purtau căști cu coarne, deși toată lumea încă mai crede asta, un alt mit victorian este că toată lumea credea în Evul Mediu că pământul e plat. Oamenii din Evul Mediu nu credeau că pământul e plat, fiindcă cei mai mulți nici nu erau preocupați de acest subiect.

“Ceea ce face fascinantă studierea istoriei medievale este că ai de-a face cu un puzzle în care, pe de-o parte trebuie să extragi informații din documente de arhivă dificile și fragmentate, iar pe de altă parte trebuie să te lupți cu propriile presupuneri și stereotipii adânc intipărite în minte”, notează John H. Arnold.