Fetița care la vârsta de nici 8 ani fugea din Letonia natală, din calea ocupației sovietice, a ajuns președinte de țară, după 50 de ani de exil.
Să facem cunoștință cu Vaira Vike-Freiberga.
Nu doar că a ajuns președinte în țara ei, Letonia, ci a fost și prima femeie șef de stat într-o țară din fostul bloc sovietic.
”Părinții mei nu m-au lăsat niciodată să uit că sunt letonă”, a declarat ea într-un interviu pentru BBC.
Țara i-a fost invadată de Germania nazistă și de Uniunea Sovietică, în Cel de-al Doilea Război Mondial.
Amintiri
Deși era micuță, păstrează amintiri din acele vremuri de haos, mai ales din 1944, când trupele rusești – Armata Roșie comunistă – intrau în Letonia.
”Eram impresionată de cei care purtau steagurile roșii și de pumnii ridicați în aer. Așa că, la un moment dat, când ei mărșăluiau pe străzi, am ridicat și eu pumnul în aer și am strigat ”Uraaa”! Dar în clipa aia am văzut cum mama, sprijinită de un stâlp, cu lacrimi în ochi, îmi spune: ”Te rog eu, copilă, nu mai face asta. Este o zi foarte tristă pentru Letonia””, mărturisește ea.
Familia a decis să plece din Letonia. După o scurtă perioadă petrecută în Germania, apoi în Maroc, ajunge în Toronto, Canada, în 1954.
De atunci și până în 1998, cea care avea să devină șef de stat nici nu a mai pus piciorul în țara natală.
A studiat psihologia în Canada, apoi s-a căsătorit, apoi s-a mutat la Montreal, unde a obținut doctoratul la Universitatea McGill, în 1965.
În Letonia a revenit abia în 1998, când avea 60 de ani. A devenit președinte după opt luni.
Revenirea
Exilata s-a reîntors în patrie la mulți ani după destrămarea Uniunii Sovietice, pentru a conduce Institutul leton, însărcinat cu promovarea imaginii acestei țări baltice în străinătate, scrie ici.radio-canada.ca.
În iunie 1999, niciunul dintre favoriți nu a reușit să adune voturile parlamentarilor la primele șase tururi de scrutin, iar voturile s-au dus spre această candidată, necunoscută letonilor și neafiliată vreunui partid politic.
A obținut 53 de voturi din 100.
Nu a renunțat la cetățenia sa canadiană decât în ajunul alegerii sale.
A depus jurământul la 8 iulie, pentru un mandat de patru ani, devenind astfel cel de-al doilea președinte al Letoniei, de la obținerea independenței, în 1991.
Femeia pe care toți o consideră persuasivă și fin cunoscător al comunității internaționale, vorbește cinci limbi: letona, franceza, engleza, germana și spaniola, și a început să învețe rusa, limbă vorbită de o minoritate importantă în Letonia.
Vaira își amintește de tatăl ei, ascultând BBC World Service în 1944, încercând cu disperare să afle spre ce se îndrepta mașinăria de război.
Plecarea
Părinții au luat ulterior decizia de a părăsi țara.
”Am luat vaporul în noaptea de Anul Nou, în 1945. Era o navă de transport cu trupe și armament, putea fi torpilată și aruncată în aer. Au luat și un număr de civili pe vas, mai mulți care au vrut să fugă de comunism cu orice preț. Letonii s-au adunat pe punte și au intonat imnul leton, când au părăsit țara”, povestește ea.
Familia a ajuns în lagărele de refugiați create în toată Germania. Condițiile erau foarte grele, iar sora ei mai mică s-a îmbolnăvit de pneumonie și a murit. Avea doar 10 luni.
După un an, mama ei a născut din nou, un băiețel. Dar pentru Vaira vestea a fost umbrită de o altă lecție dură de viață.
”O tânără de 18 ani era în aceeași cameră cu mama mea. Născuse o fetiță și nu și-o dorea, pentru că era rezultatul unui viol în grup, al soldaților ruși”, spune Vaira.
”De câte ori aduceau asistentele bietul copil la mama lui, aceasta din urmă se întorcea cu spatele și plângea de mama focului, refuzând-o.
Asistentele i-au dat un nume copilului, Mara. Fusese numele surorii mele, care murise.
Și mă gândeam că e prea mult, era o Mara care se născuse, care supraviețuia și care nu era deloc dorită în lumea asta. Și o Mara pe care ne-am dorit-o atât de mult, și care nu a trăit. Mi se părea ciudat și nedrept”, mai spune Vaira Vike-Freiberga.
Când avea 11 ani, s-au mutat în Maroc. ”Am ajuns într-un sat mic, o lume în miniatură. Erau francezi, tot felul de străini. Spanioli, italieni, ruși”.
Unul dintre colegii de muncă ai tatălui, arab, a spus că este gata să se însoare cu ea, deși era doar o copilă.
”Tata a venit acasă și ne-a spus că îi dă 15.000 de franci și doi măgari și o căruță. I-a spus că sunt doar un copil și că trebuie să merg la școală, iar arabul a răspuns că e în regulă, o să fiu lăsată să termin școala”, își amintește.
Părinții eu a râs, dar Vaira era împietrită de teamă.
Imediat după aceea familia s-a mutat în Canada.
Studii
Vaira s-a angajat la o bancă, la 16 ani, și a mers la școală la seral. În cele din urmă a reușit la Universitatea din Toronto. Acolo l-a întâlnit pe bărbatul cu care avea să se căsătorească, Imants Freibergs, un alt exilat leton.
A studiat psihologia și a luat doctoratul în 1965.
A petrecut 33 de ani la Universitatea din Montreal. A devenit fluentă în cinci limbi și a scris 10 cărți.
În 1998, la 60 de ani, a fost aleasă profesor emeritus și a decis să se pensioneze.
Dar într-o seară i-a sunat telefonul. Era premierul leton. Și Vaira a primit oferta de a conduce noul Institut Leton.
I s-a spus că este nevoie de cineva din diaspora, care vorbește mai multe limbi, care înțelege mentalitatea occidentală, dar înțelege și cultura letonă.
În cursa pentru Preşedinţie
La foarte scurt timp s-a trezit în cursa pentru Președinție. A renunțat la cetățenia canadiană, pentru a putea candida, și la opt luni de la revenirea în țară a fost aleasă președinte, devenind prima femeie președinte în Letonia.
A fost eficientă pentru integrarea Letoniei în NATO și Uniunea Europeană, în 2004.
”Să fii femeie a fost un avantaj. Îmi amintesc că la summit-ul NATO de la Istanbul, președintele american George Bush m-a luat de braț, pentru că aveam tocuri și eram pe o potecă cu pietriș, și am mers încet. I-am spus tot ce am putut să îi spun despre cât de importantă era extinderea NATO și să mă asigur că Letona e inclusă în ea, despre ce progrese am făcut și cât de plini de bunăvoință suntem”, mărturisește ea.
Vaira a avut două mandate ca președinte, cel de-al doilea s-a încheiat în 2007, cu câteva luni înainte ca ea să împlinească vârsta de 70 de ani.
