Copiii făceau „Muma ploii”, doar s-o îndura Dumnzeu de ei, că erau curați la inimă și fără niciun păcat pe suflet.
Copiii se adunau pe bătătură la o babă singură și făceau două chipuri de lut, unul închipuind pe tatăl soarelui, iar altul pe muma ploii.
Să curgă ploile
Dacă era secetă mare porneau în alai pe ulițe ca să-l îngroape pe tatăl soarelui într-un loc cu multă apă ca să piară arșița și să curgă ploile într-una ca izvoarele, iar, dacă vremea era ploioasă, o duceau pe mama ploii s-o îngroape într-un loc uscat ca să sece izvoarele ploii și să se zvânte pământul.
Unul dintre țânci mergea în fruntea alaiului, doi duceau crucea și prapurii. Totul arăta ca o înmormântare în miniatură.
După cei trei urma un cărucior cu sicriul în jurul căruia fetițele, în haine cernite, boceau, strigând: „Tatăl soarelui a murit/ Muma ploii a înviat”.
Apoi, cortegiul se termina cu un șir de copii.
Lângă apă, săpau o groapă, unde, când era secetă, îl îngropau pe tatăl soarelui. Atunci fetele strigau, cu fața către sat: „Tatăl soarelui a murit/ muma ploii a înviat”.
După ce îi făceau un mormânt frumos, puneau o cruce împodobită cu flori și ocoleau mormântul de trei ori cu fum de tămâie.
Pe Muma ploii o așezau în picioare, la capătul răposatului, răzemată de cruce.
Câteva fetițe alergau să care apele mortului, iar ceilalți se spălau pe mâini, după care plecau spre case cu speranța în suflet că nu vor răbda de foame.
Ploaia cu soare
Când ploua cu Soare se spunea că dracul face chef cu nevastă-sa şi, după ce se îmbătau bine amândoi, se luau la bătaie, iar Domnul râdea de ei.
Când era secetă, se credea că cineva a legat ploile.
Cei ce puteau lega ploile, după credinţele românilor, erau în primul rând Solomonarii, apoi vrăjitoarele, precum şi cărămidarii, ca să poată lucra ei.
Solomonarii erau vrăjitori ce puteau aduce ploile, după cum le era cheful.
