Evenimentul Istoric > Articole online > De ce a ascuns Michelangelo faptul că era stângaci
Articole online

De ce a ascuns Michelangelo faptul că era stângaci

El a fost considerat un geniu, însă puțini știu că era stangaci și a încercat toată viața să ascundă asta, cu succes de altfel.

În perioada sa de glorie, Michelangelo picta cu mâna dreaptă doar fiindcă a reușit din timp să renunțe la a mai utiliza mâna stângă.

La această concluzie au ajuns cercetătorii italieni, citați de revista de specialitate Clinical Anatomy

Într-o biografie ignorată aproape complet a asistentului lui Michelangelo, Raffaele da Montelupo, acesta susține că la muncile manuale precum gravura sau folositul ciocanului, Michelangelo a utilizat în continuare mâna stângă.

Un crucifix din lemn realizat de el în 1492, două schițe autobiografice și un poem din 1509 și 1525 au fost folosite pentru a analiza trecerea sa de la mâna stângă la mâna dreaptă în sculptură, scriere și pictură.

Cercetătorii oferă și o explicație plauzibilă.

Michelangelo a fost susținut și s-a aflat mereu în strânsă legătură cu biserica, iar aceasta considera că stângacii sunt trimișii Diavolului pe pământ.

Societatea din Vest a avut prejudecăți la adresa stângacilor până în anii 1970, folosirea mâinii drepte fiind o normă impusă tuturor.

De aceea stângacii erau obligați de mici să folosească doar mâna dreaptă la scris, acest lucru cauzând dereglări și probleme psihice de concentrare și de utilizare completă a potențialului creierului.

Ne putem doar întreba la ce nivel ar fi ajuns geniul lui Michelangelo dacă ar fi fost lăsat să picteze cu mâna stângă.

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola