La scurt timp după ce a devenit dictator roman, Iulius Cezar a decis că tradiționalul calendar roman trebuie reformat.
Calendarul exista încă din secolul al VII-lea î.Hr, însă persoanele responsabile cu alcătuirea sa abuzau de puterea lor adăugând noi zile pentru a prelungi mandatele unor politicieni și pentru a influența rezultatele alegerilor.
Noul calendar
În realizarea noului calendar, Cezar l-a adus la Roma pe Sosigene, un astronom din Alexandria, care i-a recomandat să renunțe complet la ciclurile lunare și să urmărească anii soarelui, așa cum o făceau egiptenii, scrie History.com.
Noul an a fost recalculat la 365 de zile și un sfert, iar Cezar a adăugat 67 de zile anului 46 î.HR, pentru care anul 45 să înceapă de la 1 ianuarie și nu în martie așa cum se întâmplase până atunci.
Februarie
El a decretat că în fiecare al patrulea an, februarie va avea o zi în plus (29 februarie), pentru ca acest calendar să nu se deregleze.
După asasinarea lui Cezar în 44 î.Hr, Marc Antoniu a decis ca luna Quintilis să se modifice în Julius (iulie). Apoi luna Sextilis a fost redenumită Augustus (august)
Evul Mediu
Celebrarea Anului Nou la 1 ianuarie a fost întreruptă în Evul Mediu. Epoca marilor descoperiri a adus la lumină faptul că Cezar si Sosigenes nu au calculat corect durata anului.
Durata sa exactă nu era 365, 25, ci 365, 242199, adică o eroare de 11 minute, care în anul 1000 s-a transformat într-un an mai lung cu șapte zile, iar în secolul al XV-lea, chiar cu zece zile.
Alt calendar
Nemulțumiți de această problemă, oamenii au rugat biserica să intervină. Asta s-a și întâmplat în anii 1570, când Papa Grigore al XIII-lea l-a invitat pe astronomul iezuit Christopher Clavius să întocmească un nou calendar.
Acesta a fost aplicat din 1582 prin omiterea celor zece zile și impunerea regulii ca fiecare al patrulea an să aibă o zi în plus. De atunci, oamenii de pe tot globul au convenit că noul an vine cu exactitate la 1 ianuarie.
Este un calendar solar bazat pe un an comun de 365 de zile împărţit în 12 luni de lungimi neregulate, 11 dintre luni au fie 30, fie 31 de zile, în timp ce a doua lună a anului, februarie, are doar 28 de zile în cursul anului comun.
An bisect
Aproximativ, la fiecare patru ani este un an bisect, când se adaugă o zi suplimentară, luna februarie având astfel 29 de zile, ceea ce face ca anul bisect în calendarul gregorian să aibă 366 zile.
Zilele anului din calendarul gregorian sunt împărţite în săptămâni de şapte zile, iar săptămânile sunt numerotate de la 1 la 52 sau 53.
La 24 februarie 1582, papa Grigore al XIII-lea a emis bula „Inter gravissimas…”, în care se hotăra ca numărătoarea zilelor să fie decalată cu zece zile înainte, prin respectarea succesiunii zilelor săptămânii. În acest sens, ziua imediat următoare celei de joi 4 octombrie a devenit vineri 15 octombrie 1582, potrivit www.infoplease.com.
Noul calendar a fost numit gregorian, în memoria papei Grigore al XIII-lea. Ulterior, s-a trecut la folosirea denumirii de „stilul nou”. Este în prezent calendarul cu cea mai largă folosire.
Acest calendar s-a introdus treptat în diferite ţări europene, începând cu cele catolice: Italia, Spania, Portugalia (chiar din 1582); acestea au fost urmate de Franţa (1583); Austria, Boemia, cantoanele elveţiene (1584). Rezistenţă serioasă s-a întâmpinat din partea ţărilor care adoptaseră Reforma. Aici calendarul gregorian a pătruns după 1700: în Germania, Danemarca, Norvegia; Anglia (1752) şi în Suedia (1753).
În România a fost introdus calendarul pe stil nou în anul 1919 de către guvernul condus de Ion I. C. Brătianu. Astfel, data de 1 aprilie 1919 a devenit data de 14 aprilie 1919.
