„La început ne-am amuzat când am văzut că a apărut un virus cu acelaşi nume ca al satului, dar glumele au încetat după ce epidemia a devenit foarte gravă”, a explicat luni pentru AFP Michael Gruber, primarul staţiunii montane situată la o oră de mers cu maşina la sud de Viena.
„Probabil va trebui să găsim un nou nume pentru furnicuţa care îi întâmpină pe turişti”, a explicat edilul, potrivit Agerpres.
Furnica numită „Corona”, costumată în port tradiţional, este tipărită în prezent pe materialele promoţionale destinate vizitatorilor.
Şi alte aşezări şi biserici din lumea germanică poartă numele Sf. Corona, o martiră creştină celebrată de catolici, care nu are nicio legătură cu noul coronavirus.
Un primar optimist
Situată la poalele Muntelui Kampstein, la 844 metri peste nivelul mării, staţiunea cu mai puţin de patru sute de locuitori trăieşte în special de pe urma turismului ecologic.
După ce suspendarea activităţii teleschiurilor mecanice a fost o lovitură grea pentru economia locală, din 2014 au fost făcute investiţii masive pentru a atrage un public nou.
Toate activităţile de vară nou dezvoltate de Sankt Corona sunt în prezent suspendate.
Măsurile de izolare sunt în vigoare de o săptămână în Austria, unde deplasările sunt drastic limitate.
„Sunt optimist. Când criza va trece este posibil ca oamenii să călătorească mai puţin decât înainte, să petreacă mai mult timp în locuri apropiate de casă”, a declarat Gruber, care este sigur că numele satului, asemănător cu cel al virusului, nu va influenţa pe termen lung turismul.
Austria a înregistrat luni 3.611 cazuri de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, care a provocat 16 decese în rândul unei populaţii de 8,8 milioane de locuitori.