Totul a început în toamna lui 376, după cum relatează Umberto Roberto în lucrarea sa Căderea Romei. Mii de refugiați din neamurile Vizigoților și Ostrogoților erau masați pe malul stâng al Dunării, sperând să treacă fluviul și să fie primiți în Imperiul Roman. Ei încercau să scape de violențele războiului și de sclavie, fiind urmăriți de un dușman redutabil, care le prădase pământurile și satele, Hunii.
Cum se mai petrecuse și în trecut, autoritățile romane acceptă cererea Goților și le oferă dreptul de a se stabili împreună cu familiile în Tracia (Bulgaria de azi) în calitate de „federați” (trupe de rezervă).
Mai mult, împăratul Valens a poruncit ca refugiaților să li se dea hrană. Creștin adept al ereziei ariene, el spera să-i evanghelizeze pe Barbari prin intermediul episcopului Wulfila, jumătate Got, jumătate Roman.
Însă, după ce au trecut Dunărea, Goții se răscoală, acuzând relele tratamente (!) ale autorităților romane și trecând prin foc și sabie Tracia care îi primise.
(Realitatea era că un număr atât de mare de oameni într-un teritoriu atât de mic a generat o criză pe care Romanii nu au mai putut să o rezolve cu toată bunăvoința lor. Criza ia aspecte înfiorătoare, Goții ajungând să-și vândă copiii ca sclavi pentru a căpăta mâncare, în general carne de câine. „Rata de schimb” era de un copil contra un câine. Situația socială era într-adevăr explozivă.)
În fața acestui pericol, Valens, care conducea partea orientală a imperiului, adună rapid o armată de mai multe zeci de mii de soldați și iese în întâmpinarea armatei Ostrogoților răsculați, care număra cam tot atâția oameni.
Conștient de pericol, Valens cere și ajutorul lui Grațian, fratele său, împăratul Occidentului, dar acesta ajunge prea târziu.
Bătălia atestă pentru prima oară în istorie rolul covârșitor al cavaleriei și se încheie cu înfrângerea Romanilor. Valens dispare, fără a se ști cu precizie dacă a fost ucis pe câmpul de bătaie, a ars într-o colibă sau s-a refugiat într-o privincie îndepărtată.
Teodosie I, care îi urmează la tron lui Valens, schimbă strategia. În 382, el consfințește prezența Goților pe teritoriul imperiului, le dă pământuri și le acordă o autonomie politică, în schimbul contingentelor de soldați pentru armata imperială. Acest tratat rămâne valabil până la moartea împăratului în 395.
Imperiul se împarte între cei doi fii ai săi, iar partea occidentală este cuprinsă de haos. În timp ce hoardele de Barbari trec Rinul la începutul secolului V, șeful got Alaric părăsește provinciile dunărene și se îndreaptă în marș spre Roma. Cetatea Eternă va cădea în 410.
