Cutremurul care a îngrozit Europa: zeci de mii de victime, distrugeri uriașe

 

O data care rămâne în calendarul negru al Europei: 1 noiembrie 1755, ziua în care Marele Cutremur din Lisabona avea să distrugă în mare parte orașul și să îngrozească întreg continentul, provocând, de altfel, emoție în lumea întreagă.

Seismologii contemporani estimează că tragicul eveniment ar fi avut între 8,5 și 9 grade pe scara Richter cu epicentrul în Oceanul Atlantic, la 200 de km sud-vest de Capul Sfântului Vincent. Durata lui a fost una excepțională, de câteva minute.

Seismul a fost resimțit din Azore până la Hamburg.

În secolul al XVIII-lea, Europa Luminilor a cunoscut o serie de seisme devastatoare. Printre aceste evenimente majore (Sicilia, în 1693, Bordeaux, în 1759 sau Calabria, în 1783), cel din Lisabona a rămas unul dintre cele mai emblematice, atât prin gravitatea consecințelor, cât și prin gestionarea evenimentului de către autoritățile epocii.

În 1755, Lisabona, capitala imperiului colonial portughez și reședință a regelui, era strălucitoare. Al patrulea oraș din Europa, era în inima rețelei portuare și comerciale a Lumii Noi.

Lisabona era și un oraș foarte pios, cu 200.000 de membri ai clericului. Palatele și castelele rivalizau în frumusețe.

Marele Cutremur aproape a distrus-o, iar devastările au fost potențate și de un val tsunami de 10/15 metri, precum și de incendiile care au urmat cutremurului și au durat aproape cinci zile.

Seismul a provocat, potrivit statisticilor, între 50.000 și 100.000 de victime doar în Lisabona, iar în ceea ce privește orașul, acesta a fost distrus în proporție de 85%, ruinându-se nu mai puțin de 12.000 de locuințe și numeroase clădiri publice: Palatul Regal Portughez, Opera, Catedrala şi Biblioteca.

Organizarea operațiunilor de salvare, prevenirea epidemiilor, menținerea ordinii, apoi reconstrucția capitalei Portugaliei au fost realizate cu o mână de maestru de către marchizul de Pombal, totul rămânând  drept primul exemplu de organizare rațională a măsurilor de urgențe în timpul unei catastrofe de mare anvergură.

Gestionarea acestui eveniment, la peste 260 de ani de la catastrofă, dar cu tot atâția ani înaintea apariției conceptelor de securitate globală și de gestionarea crizei, ne dă o imagine despre cum trebuie gândită organizarea răspunsului individual și colectiv în situații de criză.