Evenimentul Istoric > Articole online > Cumpărat cu 35 de dolari, un bol din dinastia Ming ar putea fi vândut cu o jumătate de milion
Articole online

Cumpărat cu 35 de dolari, un bol din dinastia Ming ar putea fi vândut cu o jumătate de milion

Un mic bol de porțelan chinezesc, cumpărat cu 35 de dolari într-un târg de vechituri din Connecticut, în nord-estul Statelor Unite, va fi scos la vânzare la Sotheby’s, pentru un preț estimat între 300.000 și 500.000 de dolari.

Fericitul posesor, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a supus unei expertize a casei de licitații delicatul bol cu motive florale, mai întâi trimițând fotografii, și apoi aducând chiar obiectul.

S-a dovedit că acesta datează din secolul al XV-lea și a fost pictat la curtea lui Yong Le, al treilea împărat al dinastiei Ming.

Forma și motivul său floral, „foarte distinctiv”, îl clasează în categoria bolurilor rarisime – doar șase alte boluri asemănătoare au fost identificate în lume -, a declarat pentru AFP Angela McAteer, responsabilă cu arta chineză la Sotheby’s, în New York.

Din cele șase boluri, cinci se află în muzee – două la Taipei, două la Londra și unul la Teheran.

Al șaselea a fost „văzut pentru ultima dată pe piață în 2007”, spune McAteer.

În aceste condiții, licitația, programată pentru 17 martie, ar trebui să trezească un interes uriaș, atât în rândul colecționarilor privați cât și al instituțiilor.

În ceea ce privește modul în care bolul a ajuns de la curtea imperială chineză într-un talcioc american, probabil că acesta va rămâne un mister.

Multe piese de artă chineze au ajuns în căminele occidentale, în secolul al XIX-lea, și au fost lăsate apoi moștenire din generație în generație, fără o documentație specială.

Registration

Aici iti poti reseta parola