Louisiana, care ocupa la vremea respectivă circa o treime din actualul teritoriu al Statelor Unite, întinzându-se pe tot bazinul fluviului Mississippi, era foarte slab populată, cu circa 50.000 de coloniști europeni și sclavi africani, cărora li se adăuga populația indiană băștinașă.
Ea fusese colonizată de Franța în timpul domniei lui Ludovic XIV-, la sfârșitul secolului al XVII-lea.
În 1763, prin Tratatul de la Paris care pune capăt Războiului de Șapte Ani, Franța este obligată să cedeze Angliei malul vestic al fluviului Mississippi, în vreme ce malul estic, până la Munții Stâncoși, revine Spaniei.
Napoleon Bonaparte (foto), devenit Prim Consul în 1799, visează să construiască un mare imperiu francez în America. Printr-un tratat secret semnat cu regele Carol IV al Spaniei, în 1800, el recuperează malul răsăritean al fluviului.
Însă, Napoleon este nevoit să renunțe la visul său măreț, după dezastrul suferit în noiembrie 1803 de corpul de armată francez trimis să-i potolească pe insurgenții negri la Santo Domingo, în Haiti. Fosta colonie devine primul stat negru independent.
Cum la orizont se profila un nou război cu Anglia și alte țări europene, Napoleon are nevoie de neutralitatea americană dar și de bani. Drept urmare, decide să le vândă americanilor propriul teritoriu.
Președintelui Thomas Jefferson îi repugnă ideea de a căpăta Louisiana de la Franța, deoarece aceasta însemna implicit că Parisul avea drepturi asupra teritoriului.
Cu toată reticența președintelui, tranzacția are loc pe 3 mai 1803. Prin achiziționarea Louisianei, Statele Unite își dublau teritoriul de atunci. Și totul pentru numai 8 cenți pe hectar. Și când te gândești că acordul a fost foarte aproape de a pica, pentru că americanii nu doreau inițial să ofere mai mult de 10 milioane de dolari!
