Partidul Whig, întemeiat în 1834 cu scopul de a se opune „tiraniei” președintelui Andrew Jackson, se arătase incapabil să facă față crizei naționale legate de sclavie.
Odată cu adoptarea legii Kansas-Nebraska din 1854, un act normativ care a permis ca fiecare stat să poată decide, prin suveranitate populară, dacă menține sclavia sau nu, Whig s-a dezintegrat, scrie History.
În februarie 1854, membrii Whig anti-sclavie au început să se strângă în statele din Midwest pentru a discuta despre formarea unui nou partid.
O astfel de întâlnire, cea din 20 martie 1854, din Ripon, Wisconsin, a rămas în anale drept ședința fondatoare a Partidului Republican.
Republicanii au câștigat rapid susținători în Nord, iar în 1856, primul lor candidat la președinție, John C. Freemont, a câștigat în 11 din cele 16 state din Nord.
În 1860, majoritatea statelor sclavagiste din Sud au amenințat public cu secesiunea în cazul în care Republicanii ar fi câștigat președinția.
În luna noiembrie 1860, Republicanul Abraham Lincoln a fost ales președinte pe fondul diviziunilor din Partidul Democrat. Șase săptămâni mai târziu, Carolina de Sud s-a rupt oficial de Uniune.
După alte șase săptămâni, alte cinci state sudiste au urmat exemplul Carolinei.
În aprilie 1861, a început Războiul Civil, atunci când bateriile de coastă confederate ale generalului PGT Beauregard au deschis focul asupra Fortului Sumter, din portul Charleston, Carolina de Sud.
Războiul Civil a desemnat cu limpezime Partidul Republican ca partidul Nordului victorios și antisclavagist.
După război, Congresul dominat de Republicani a forțat o politică de „Reconstrucție Radicală” a Sudului, prin adoptarea amendamentelor 13, 14 și 15 și garantarea de drepturi egale pentru toți cetățenii din Sud.
În 1876, Partidul Republican a pierdut controlul în Sud, însă a continuat să domine alegerile prezidențiale până la victoria Democratului Franklin Delano Roosevelt, în 1933.
