Ca bărbat, mai ales mediteraean, nu avea cum că nu se uite după femei. Așa aflăm, din opera lui literară, unele lucruri despre țărăncile românce: „Femeile românce servesc la masă şi mănâncă după aceea, de obicei în picioare, văzându-şi mai departe de treburile gospodăriei.
În afară de clipele ce preced naşterea şi de foarte puţinele zile care urmează naşterii, ele robotesc fără încetare.
Nasc uşor şi numai cu ajutorul mamei sau a soacrei lor. În a cincea şi chiar în a patra zi de la naştere, ele merg pe câmp, dacă e vremea muncilor.
Am văzut eu pe una spălând la fântână primăvara, un prunc cu pielea încă roşie şi întrebând-o al cui era, mi-a spus „al meu”.
„De când?”, „Chiar de azi dimineaţă”, adăugând că îl născuse pe când se afla la prăşitul porumbului şi nici nu se gândise să se culce în pat”.
Austriacul vede sumedenie de românce drăguțe
După italian, prin 1828, topograful austriac Joseph Adalbert Krickel a ajuns în zona Hunedoarei. S-a îndrăgosti pe loc de romance:
„Aici a fost pentru prima dată când am avut ocazia să văd laolaltă o sumedenie de românce drăguţe. Îmbrăcămintea lor este aici întrucâtva deosebită de cea a altor românce din Transilvania.
Ele îşi înfăşoară capul cu o pânză albă de in în formă de turban. Cămăşile lor sunt pline de cusături colorate şi ţinute de o cingătoare, iar rochia scurtă este acoperită în spate şi în faţă de două oprege lungi cu dungi.
Aceste oprege sunt aici cu franjuri, iar cămăşile sunt împodobite cu cusături reprezentând flori sau alte motive. Româncele sunt mari amatoare de mărgean şi perle de sticlă.
În rest, întregul lor comportament este mult mai blând decât al bărbaţilor, care sunt cu totul opusul lor”.
Sursa: Călători străini despre Ţările Române, în secolul al XIX-lea, Editura Academiei Române
