Evenimentul Istoric > Articole online > Cum l-a pocnit astronautul Buzz Aldrin pe un conspiraționist (Video)
Articole online

Cum l-a pocnit astronautul Buzz Aldrin pe un conspiraționist (Video)

Unul dintre cei mai faimoși adepți ai teoriei conspirației, potrivit căreia totul a fost o mascaradă, este Bart Sibrel.

Convins că CIA a regizat o falsă aselenizare și că, până astăzi, nici un on nu a călcat pe satelitul natural al Pământului, Sibrel a realizat patru filme, printre care „A Funny Thing Happened on the Way to the Moon” și „Conspiracy Theory: Din We Land on the Moon?”. ambele din 2001.

Însă aceste filme, altminteri destul de populare în anumite cercuri, nu i-au adus lui Bart Sibrel faima pe care a obținut-o în urma unei altercații de stradă cu Edwin „Buzz” Aldrin, al doilea om care a pășit pe lună, după colegul său din echipajul Apollo 11, Neil Armstrong, pe 21 iulie 1969.

Hărţuire

Sibrel (un fel de activist #Resist avant la lettre) își făcuse un obicei de a-i hărțui pe astronauții care participaseră la misiunile Apollo, filmându-i în timp ce le cerea să jure pe Biblie că au ajuns cu adevărat pe Lună.

Însă cu Buzz Aldrin i s-a înfundat. În septembrie 2002, acesta însoțit de fiica sa vitregă, ajungea la un hotel din Beverly Hills unde trebuia să acorde un interviu pentru un program TV japonez. În acel moment, a apărut Bart Sibrel.

Există o scurtă înregistrare video a întâlnirii dintre cei doi. Sibrel se ține de capul lui Aldrin, cerându-i să jure cu mâna pe Biblie că a călcat pe Lună, făcându-l laș și mincinos și acuzându-l că primește bani pentru niște lucruri neadevărate.

Exasperat, Aldrin, care, la 72 de ani, își păstrase forma fizică din tinerețe, îi aplică lui Sibrel un superb croșeu de dreapta.

Buzz, având la activ în spațiu aproape 300 de ore petrecute în spațiu, a fost mai înainte pilot de avioane de vânătoare, îndeplinind nu mai puțin de 66 de misiuni pe aparate F-86, în timpul Războiului Coreei.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola