Numele de naștere al scriitorului a fost Edgar Poe. După ce și-a pierdut ambii părinți la o vârstă fragedă, el a ajuns în grija familiei Allan și astfel s-a ales cu numele Edgar Allan Poe.
La 18 ani era atât de sărac încât s-a înrolat în armata americană. Trei ani mai târziu a fost admis la Academia Militară West Point, la 80 de km de New York. Din motive disciplinare a fost dat afară, iar cariera sa militară se terminase înainte să înceapă.
S-a stabilit în New York și a încercat să supraviețuiască din scris.
Când a împlinit 26 de ani, a ales să se căsătorească în secret cu verișoara sa primară Virginia Clemm, care avea doar 13 ani la acea vreme.
Tatăl lui și mama Virginiei erau frați. A adus un martor la nuntă care să susțină în mod fals că ea avea 20 de ani.
Circumstanțele mariajului sunt necunoscute. Nu era nimic ieșit din comun ca doi verișori să se căsătorească (Regina Victoria, Împăratul Franz Joseph și multi alții s-au căsătorit cu verișori) însă diferența de vârstă era neobișnuită.
Conform history.info, Poe a fost puternic marcat de acest mariaj. Mai ales de faptul că aleasa inimii sale a decedat subit la doar 24 de ani, de tuberculoză.
Astfel s-a avansat teoria că cele mai mari succese literare au venit de pe urma suferinței sale, a laturii întunecate și melancolice care se regăsește în operele sale, o urmare directă a tragediei vieții sale personale.
A murit în 1849 la vârsta de 40 de ani în condiții suspecte, moartea sa fiind pusă pe seama consumului de alcool, a medicamentelor sau chiar pe seama sinuciderii.