Valeriu Anania, numele de mirean al părintelui Bartolomeu, cel care avea să devină mitropolit al Clujului, l-a avut profesor de limba română și de limba franceză pe Anton Holban la Seminarul Central din București. Cu un farmec nesfărșit, scriitorul-preot evocă personalitatea fascinantă a celui considerat un Marcel Proust român.
Iată un episod fabulos din acest volum:
„În Holban era un amestec de gravitate și inocență, de tristețe și frenezie, de spaimă și vitalitate. Deseori se copilărea în fața copiilor și râdea în hohote când Eclezirescu, un dolofan umflat parcă cu țeava, prins cu mâța-n sac că nu știe gramatică, se făcea că-l îmbunează „zidcându-i” la țambal, cu degetele pe aripa catedrei și îngânând un „dânga-dânga” în care se amestecau, ușor camuflat, silabe licențioase. Până la urmă, ca să-l salveze, profesorul l-a invitat să spună ce-a înțeles el din Luceafărul lui Eminescu. Povestind cam dezlânat și cu vorbe cam simpluțe, elevul se exprimă la un moment dat:
– Pajul Cătălin, care era un băiat simpatic…
– Ei, asta-i prea de tot! se indignează Holban. Altă expresie n-ai găsit?… Auzi, „un băiat simpatic”!…
La câteva momente se răzgândește, tresare, exclamă:
– Eclezirescule, ești un geniu! În definitiv, asta era, domnule, pajul Cătălin: „un băiat simpatic” și atâta tot; „un băiat simpatic”, pe care frumoasa fată, sub ochii gravi ai lui Hyperion, și-l făcuse „simpatiu”… În acest caz, poți să-mi spui, Eclezirescule, ce devenise fata în brațele pajului?
– Gagică, domnule profesor.
– Ești un geniu, Eclezirescule – pentru asta am să-ți pun nota zece!”
