El întemeiază la Moscova a III-a Internațională Comunistă, numită și Komintern, printr-un congres care reunește 54 de participanți din 21 de țări (foto).
A treia Internațională ambiționează să preia și să ducă mai departe moștenirea primelor două Internaționale Socialiste, cea din 1864 și cea din 1889.
Însă doar numele este „internațional”, dat fiind că, în acea perioadă, doar partidele comuniste din Rusia (bolșevic) și Germania reprezintă o forță reală în țările lor.
Pilotat de la Moscova, Kominternul dorește să unească partidele comuniste într-un „partid mondial”, al cărui obiectiv este întemeierea unei „Uniuni mondiale a republicilor socialiste ale sovietelor”.
Partidele care aderă la Komintern sunt tot atâtea „secțiuni” ale Internaționalei, a cărei conducere funcționează ca un „stat major al revoluției mondiale”.
În urma congresului de la începutul lui martie 1919, cu sprijinul Moscovei se vor forma zeci de partide comuniste. În 1928, vor fi 65 convocate la al VI-lea congres al Internaționalei, și 76 la al VII-lea congres în 1935.
Cum funcționează Kominternul? „Organul suprem” este congresul mondial, care trebuie să se întrunească o dată la doi ani (în realitate, se va întruni de 7 ori între 24 de ani).
Între congrese, Internaționala este condusă de un Comitet Executiv. Acesta alege un prezidiu, un birou al organizației și un secretariat care se compune dintr-un număr de membri întotdeauna mai mic de 10 și care lucrează ca un organism independent.
Întrunirile Comitetului Executiv se înmulțesc pe măsură ce centrul își consolidează autoritatea asupra secțiunilor naționale.
Toate aceste organisme au sediul la Moscova.
În schimb, Internaționala trimite pe lângă secțiunile sale naționale delegați cu puteri extinse ale căror activități sunt păstrate secret față de militanții din țările respective.
Prin această rețea de legături, Kominternul era informat de tot ce se petrece în fruntea „partidelor surori” și nu ezita să îi folosească pe unii lideri împotriva altora pentru a controla mai bine partidul și a-l folosi în interesul URSS.
După invadarea Uniunii Sovietice de către armata germană, în iunie 1941, Kominternul schimbă tactica: el face apel la rezistență împotriva naziștilor și constituirea de fronturi naționale.
Pentru a facilita această operațiune, Kominternul este dizolvat pe 15 mai 1943.
Însă legăturile între comuniștii sovietici și partidele supuse nu au fost rupte. Dimpotrivă, ocultarea acestor legături va permite ca partidele comuniste din occident să își ia avânt după război, într-o amplă expansiune ideologică a Stângii.
Aceste „celule” internaționale au devenit după 1989 atât de puternice, încât, scuturate de influența Moscovei, ele s-au unit astăzi într-o mișcare globalistă neo-marxistă ce ambiționează să instituie o Nouă Ordine Mondială și un guvern planetar.
