Villegagnon, care se bătuse cu corsarii otomani ai lui Barbarossa în Mediterana, era cavaler de Malta, fusese făcut viceamiral de Bretania și se convertise la protestantism.
La vârsta de 45 de ani, primește de la amiralul Gaspard de Coligny, una dintre figurile cele mai proeminente ale mișcării hughenote, misiunea de a crea o colonie franceză în America de Sud.
Regele Franței, Henric al II-lea, îi pune lui Villegagnon o flotă de trei corăbii, la bordul cărora se află în special hughenoți francezei și calviniști elvețieini, care doreau să scape de persecuția catolicilor din Europa.
Viceamiralul, secondat de nepotul său, Legendre de Boissy, construiește pe o insulă din splendidul golf Guanabara o așezare botezată Fort-Coligny.
De asemenea, plănuiește să construiască pe continent un oraș, Henryville, gândit să devină capitala unei „Franțe antarctice”.
Spre deosebire de coloniștii portughezi, care ocupă alte teritorii ale coastei, Villegagnon își dă străduința pentru a stabili relații frățești cu indienii, pentru o comunitate bi-națională, scrie Herodote.
Însă firea sa dură și intransigentă îi atrage multe neplăceri. O parte din oamenii săi se revoltă și fug în junglă, alături de indieni, pe care îi instigă împotriva lui Villegagnon și a celor rămași fideli acestuia.
Viceamiralul cere atunci ajutoare de la Jean Calvin, stăpânul atotputernic al Genevei, care îi fusese coleg de studii.
Când ajung întăririle, însă, Villegagnon are o dispută cu calviniștii legată de euharistie și îi expulzează de pe insulă.
Dezgustat de aceste dispute religioase, viceamiralul se întoarce în Franța, în 1559, lăsând comanda micii colonii nepotului său, Legendre de Boissy.
Aceasta sfârșește prin a fi cucerită de portughezi, iar Villegagnon acceptă să renunțe la pretențiile sale teritoriale contra sumei de 30.000 de scuzi primită de la coroana Portugaliei.
În același golf, portughezii construiesc Rio de Janeiro.
Deși destul de puțin cunoscută printre francezii obișnuiți, expediția lui Villegagnon a adus în Europa… tutunul.
Într-adevăr, unul dintre membrii expediției, călugărul geograf André Thévet aduce în bagajele sale o plantă necunoscută cu proprietăți euforizante.
Câțiva ani mai târziu, Thévet vede cu amărăciune cum un Jean Nicot îi fură meritul descoperirii. Trimis de regele Francisc al II-lea într-o misiune diplomatică la Lisabona, el se întoarce la curtea franței cu un butoiaș cu praf tutun de prizat.
Regina mamă Caterina de Medici și alte câteva doamne îl folosesc pentru a-și trata migrenele.
Ierbii i se atribuie rapid proprietății medicinale și este denumită Nicotiana tabacum, în onoarea celui care o adusese. De aici, și denumirea de „nicotină”.
