Cum a murit Napoleon și s-a născut legenda

 

Pe 5 mai 1821, Napoleon se stinge în casa sa din Longwood, pe Sfânta Elena, o insuliță unde l-au exilat englezii în 1815, după înfrângerea de la Waterloo și abdicarea sa. Nu avea decât 52 de ani.

Proscris de reprezentanții puterilor europene întruniți într-un congres, în iunie 1815, Napoleon înțelege că nu poate aștepta nici o indulgență din partea ei.

Însoțit de ultimele persoane care îi rămăseseră credincioase, împăratul părăsește Parisul îndreptându-se către Rochefort, un port la Atlantic, sperând să poată fugi în Statele Unite.

Însă portul se află sub blocada flotei britanice. Iată-l la cheremul englezilor, care nu își ascund ura față de „Bony”, apelativul dat lui Bonaparte.

Constrâns să se predea englezilor, împăratul se îmbarcă pe una dintre corăbiile lor. Este dus pe Sfânta Elena, o insulă din Atlanticul de Sud, aflată la 1850 de kilometri de coasta africană, oferind puține speranțe pentru o evadare.

I se permite să aleagă trei ofițeri pentru a-l însoți, soțiile acestora, un valet, un majordom, un medic și alți câțiva slujitori.

Toți aceștia se instalează într-o casă destul de dărăpănată, la Longwood, pe înălțimile insulei.

În timpul celor două mii de zile de surghiun, fostul împărat își șlefuiește legenda dictându-și amintirile și reflecțiile contelui de Las Cases.

Publicat în anul următor morții, Memorialul din Sfânta Elena va cunoaște un succes imediat în Franța, continuând să alimenteze legenda napoleoniană.

În martie 1820, Napoleon simte pentru prima dată o durere violentă în abdomen. În zilele care urmează, starea sa de sănătate se degradează rapid.

Potrivit diagnosticului dat publicității după autopsie, moartea sa ar fi fost provocată de un cancer la stomac, neîndoios accelerat de amărăciunea surghiunului.

În 1961, un toxicolog suedez va evoca pentru prima dată ipoteza unei otrăviri cu arsenic a lui Napoleon, pe baza analizei câtorva fire de păr aduse de la Sfânta Elena.

De atunci, mai mulți cercetători au reluat această ipoteză, totuși ea pare puțin plauzibilă.

În 1840, prim-ministrul francez Adolphe Thiers negociază cu Marea Britanie repatrierea cenușii lui Napoleon.

Evenimentul are loc în cadrul unei ceremonii grandioase la care asistă un milion de francezi entuziaști care strigă „Trăiască împăratul!”

De atunci, rămășițele pământești ale lui Napoleon se odihnesc la Domul Invalizilor.

De pe urma impresionantei ceremonii beneficiază curentul bonapartist. Impulsionat, acesta va avea nevoie de opt ani pentru a-l aduce la putere pe Ludovic-Napoleon Bonaparte, nepotul împăratului. Întâi ca președinte, apoi ca împărat.